PSD Suceava 2020

210 milioane euro pentru mediu

În județul Suceava, valoarea totală a proiectelor de mediu în derulare este de aproape 210 milioane de euro. Afirmația aparține șefului Serviciului „Implementare politici de mediu” al Agenției pentru Protecția Mediului, Iluță Cocriș, care a menționat că, până luna trecută, cumulat, în județ, investițiile pe linie de mediu se ridicau la 13,1 milioane euro.
 

Astfel, Consiliul Județean Suceava se remarcă cu 22 de proiecte, în valoare de 141 milioane euro, iar consiliile locale se evidențiază cu 21 de proiecte, de 66 milioane euro. În acest din urmă caz, Suceava are un proiect, Siret – trei, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei – câte două, Rădăuți și Gura Humorului – câte unul. Printre agenții economici care derulează proiecte de mediu, dl Cocriș a enumerat Mobila Rădăuți, Salina Cacica și Trust Nord Gura Humorului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: