Sataniști sau teribiliști ?

O zvastică, două cruci întoarse – pe pereții unui bloc din Suceava > Un paznic a surprind doi tineri ce erau gata să atenteze cu un spray la pereții unui liceu Cititorii cotidianului „Crai nou” au putut urmări, nu cu mult timp în urmă, un serial de-spre așa-zișii sataniști. Iată că subiectul re-vine… Și în municipiul Suceava funcționează un nucleu satanist format din circa 20 de membri, majoritatea dintre ei fiind. Se pare, elevi sau studenți. Ei pretind că au propriul lor Dumnezeu, iar îndemnul la care recurg este înspăimântător: „În foc cu Iisus, cu Budha! U-cideți Dumnezeul creștin prin gândurile noastre. Păstrați flacăra aprinsă și ardeți creștinii!”. Asemenea cuvinte te uimesc. De regulă, astfel de indivizi obișnuiesc să organizeze ritualuri care implică alcool, narcotice, orgii sexuale, ajungându-se chiar până la crimă și suicid. Aceștia ar fi, pe scurt, „sataniștii”.
 

Nucleul constituit la Suceava este încă mic, iar adepții săi poartă însemne distincte, cum ar fi pentagrama, Crucea lui Nero, securea nedreptății, imprimate pe tricouri negre, blugi și mănuși din piele decupate la degete. Într-o recentă noapte astfel de indivizi, pe peretele unui bloc de locuințe din municipiul Suceava, au desenat o zvastică, două cruci întoarse, o stea în șase colțuri formată din două triunghiuri și au scris: „jos creștinii”, „jos iudeii”. Vineri noapte, aproape de ora 24, paznicul de la un liceu sucevean a surprins doi tineri care, cu ajutorul unui spray lac pentru retușuri auto, de culoare neagră, voiau să murdărească pereții instituției, probabil cu însemne similare. Când l-au văzut pe paznic, cei doi tineri au fugit, abandonând o lanternă și spray-ul respectiv.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: