La Suceava

Gală de box pentru pregătirea Naționalelor

Boxerii lui Doru Iftime, de la CSM Florconstruct, au urcat în ring la sfârșitul săptămânii trecute cu prilejul unei gale de pregătire pentru Campionatele Naționale din martie, anul viitor. Sportivii suceveni i-au întâlnit cu această ocazie pe colegii de la alte patru cluburi: CSM Iași, Voința Iași, Nicolina Iași și Laminorul Roman, confruntările fiind exclusiv moldovenești. De la Suceava, și-au tras mănușile și au boxat de la cei mai ușori sportivi (32 kg) și grupe de vârstă specifice, până la cei mai grei, mai puțin seniorii, aflați într-un alt program de pregătire. Mulți dintre ei au urcat pentru prima dată în ring, încercându-și abilitățile cu mari emoții în fața arbitrului.
 

Odată depășite însă, micii sau mai marii boxeri antrenați de Doru Iftime s-au dovedit cu ambiție și au „dat” pumni cu voință multă, încurajați de un public numeros și generos. Au boxat și sportivi cu mai mare experiență, medaliați anul acesta la concursurile de cadeți și juniori, și au făcut-o responsabil, pentru că fiecare dintre spor-tivii din Iași sau Roman le-ar putea fi adversar la Campionatele Naționale. După desfășurarea galei, antrenorii au putut evalua partea bună a lotului lor, stadiul de pregătire, dar și ce înseamnă lipsa experienței pugilistice în ring, cu arbitru și public. Pentru „rodarea” boxerilor neexperimentați s-a hotărât organizarea, până în martie 2006, de gale similare celei de la Suceava, care a satisfăcut în cea mai mare parte „ Sunt mulțumit de evoluția sportivilor mei, în stadiul actual de pregătire. Până la Campionatele Naționale însă, mai este mult de muncă. Sperăm însă că atunci vom fi pregătiți să luptăm cu orice sportiv din țară și să aducem cât mai multe medalii la Suceava”, a declarat Doru Iftime. De la CSM Florconstruct Suceava s-au evidențiat, în ordinea categoriilor de greutate: Cătălin Mercheș, Mihai Ivanciuc, Marian Bivol, Alex Berariu, Andrei Bejinariu, Vlad Vlădescu, Gabi Corocăiescu, Radu Miron, Dan Cojocariu, Ionuț Foca, Sergiu Sofian, Ciprian Ursachi, Bogdan Iavorenciuc, Vlad Constantinescu și Ovidiu Ateodoresei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI