Crescătorii de bovine nu se mai sperie de cota de lapte

Inițial, sătenii manifestau reticență, crezând că vor fi obligați să dea cotă la stat, ca pe vremuri, sau că li se va lua impozit pe laptele muls Peste 60 la sută dintre crescătorii de bovine suceveni au completat, până la această dată, registrul de fermă și formularul declarației pe propria răspundere privind obținerea și valorificarea producției, în conformitate cu prevederile legale privind cota de lapte. În registru, agricultorii trebuie să completeze zilnic cantitatea totală de lapte mulsă de la vacile din gospodărie, cea dusă la lăptărie și cea comercializată pe piața liberă. De asemenea, spune purtătorul de cuvânt al DADR, directorul executiv adjunct, Lya Chiriac, se declară laptele pentru hrana vițeilor și consumul în familie, dar acesta nu se ia în considerare la stabilirea cotei. Acțiunea de monitorizare a cotelor de lapte trebuia să înceapă la 1 aprilie 2005, cu termen de finalizare 31 martie 2006. Operațiunea este laborioasă, în județ existând în jur de 111.500 bovine, dintre care aproape 106.000 cu lapte.
 

Distribuirea documentației în cauză a început în august, în județul Suceava existând circa 83.000 de po-sesori de bovine. Registrul conține numele proprietarului, numărul vacilor de muls, cantitatea totală de lapte obținută, cantitatea de lapte livrată spre prelucrare, volumul vânzărilor directe și nivelul consumului propriu. Documentul trebuie procurat de fiecare producător în parte, completat zilnic și vizat lunar. Recomandabil este ca gospodarii să completeze registrele cu cantitatea reală de lapte obținută, deoarece cota alocată nu va putea depăși valoarea declarată. Cota reprezintă cantitatea de lapte și procentul de grăsime aferent care pot fi realizate de producători pentru comercializare. „Din discuțiile la toate nivelurile, ni s-a atras atenția că, în continuare, există localități care nu s-au implicat cu adevărat în prezentarea tabelelor. Atrag atenția specialiștilor noștri din teritoriu că monitorizarea cotelor de lapte este o obligație de serviciu și că trebuie dusă cu bine la capăt”, precizează directorul executiv al DADR, Dragoș Juravle. Inițial, sătenii mani-festau reticență, crezând că vor fi obligați să dea cotă la stat, ca pe vre-muri, sau că li se va lua impozit pe laptele muls.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI