Asociația părinților cu copii cu nevoi speciale, implicată în

Lupta pentru egalitatea de șanse

Asociația părinților cu copii cu nevoi speciale are un nou președinte. Acesta este Eugenia Hodoroabă, președinția structurii fiind preluată de la Ionel Ivan, fost șef al Complexului terapeutic pentru copilul cu handicap sever și moderat „Blijdorp România – O nouă viață”, plecat director adjunct la Direcția de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Suceava. Noul președinte a fost ales în adunarea generală a Asociației, vicepreședinte fiind Gabriela Moroșan, iar secretar – Otilia Bădăluță. Asociația are un cenzor și un contabil, membri, în număr de 43, fiind părinți ai minorilor cu disabilități. Asociația umanitară are ca scop informarea pă-rinților care au în îngrijire un copil cu handicap asupra drepturilor de care pot beneficia conform legislației în vigoare; promovarea egalității șanselor, derularea de activități de întrajutorare; creșterea gradului de conștientizare a autorităților și publicului larg asu-pra problematicii copilului cu handicap grav și moderat; diseminarea de bune practici, precum și inițierea unor propuneri legislative sau de dezvoltare a politicilor în domeniu.
 

Potrivit conducerii Asociației, importantă este, în primul rând, crearea unui cadru de dialog permanent între asociație și autoritățile locale, de aducere la cunoștință și promovare a drepturilor și nevoilor copiilor cu handicap, din perspectiva egalității șanselor. Principiul consacră dreptul minorului cu handicap mintal sau fizic de a rămâne în comunitate și de a primi sprijin în cadrul structurilor obișnuite de educație sănătate și protecție socială. Asociația poate participa la diferite proiecte, în rețele naționale și europene de organizații neguvernamentale cu preocupări similare, elaborează programe de pregătire a părinților minorilor cu handicap și orga-nizează activități de exprimare a individualității copiilor, precum și de integrare socială a lor. Asociația părinților cu copii cu nevoi speciale are sediul la Complexul terapeutic pentru copilul cu handicap sever și moderat „Blijdorp România – O nouă viață” din municipiul Suceava și intenționează să deschidă sucursale sau filiale și în alte localități din țară. Părinții interesați să se înscrie în Asociație pot suna la numărul de telefon 421890 sau 0722/396658. Totodată, Asociația așteaptă implicarea firmelor din județ și oamenilor de afaceri cu un suflet mare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: