Un patrimoniu de… 200 km, protejat și valorificat

Instituția Arhivelor Naționale din România, păstrătoare legală a unei importante părți din memoria istorică a țării, va aniversa anul viitor 175 de ani de activitate neîntreruptă în slujba cercetării științifice, dar și a informării și documentării publice. După ce la 1 mai 1831 și la 1 ianuarie 1832, ca urmare a punerii în aplicare a Regulamentelor Organice, iau ființă Arhivele Statului din București și, respectiv, Iași, aflate atunci în structura Departamentului Trebilor din Lăuntru în Țara Românească și a Departamentului Justiției în Moldova, se pun bazele unor importante colecții de documente care, prin preluări de la instituțiile statului sau donații de la particulari, au ajuns, în prezent, la nivelul întregii țări, la o cantitate care poate acoperi distanța de 200 km.

 

La scurtă vreme după Uni-rea Principatelor, prin Regulamentul intrat în vigoare la 31 octombrie 1862, are loc și unificarea instituțiilor arhivis-tice. În cadrul României între-gite, prin Legea din 15 iulie 1925, comisiunile arhivistice regionale din Cluj, Chișinău și Cernăuți sunt integrate siste-mului național, fiind chemate “să ne ridice pe noi în gra-dul de civilizație început de jos în sus, de la cultul tre-cutului la prețuirea pre-zentului și de la acesta la așezarea viitorului”, cum era fundamentată legea. Reorganizările de după 1951, când Arhivele Statului se întorc, după aproape un secol, în subordonarea Minis-terului Afacerilor Interne, cu toate implicațiile politice, nu au afectat și diminuat rolul cultural și social al arhivelor, ci, dimpotrivă, l-au amplifi-cat. Dovezi concludente sunt activitatea publicistică deose-bit de intensă în anii ’80 ai secolului trecut și implicarea importantă în sprijinul apli-cării tuturor legilor impor-tante de restituire a proprie-tăților și de acordare a com-pensațiilor de după 1990. În baza Legii nr. 16 din 9 a-prilie 1996, prin orientarea spre asigurarea protecției în-tregului patrimoniu arhivistic ca parte a patrimoniului na-țional, Arhivele Statului își schimbă denumirea în Arhi-vele Naționale, iar filialele te-ritoriale devin Direcții Jude-țene, dezvoltând misiunea prin excelență publică de păs-trare și informare. Arhivele Statului din Sucea-va s-au dorit, de la început, continuatoare, măcar în spi-rit, ale celor înființate în 1924 la Cernăuți. O parte a funcțio-narilor de la acestea din urmă au pus, la 1 septembrie 1945, bazele Direcției Regionale Suceava. Prin nume ca Gheor-ghe Lăzărescu, Nicolae Gră-madă și, mai recent, prin Va-sile Miron, Gavril Irimescu sau Mihai Ștefan Ceaușu, ar-hivele sucevene s-au impus printre instituțiile de frunte ale zonei. Vreme de șase de-cenii, Direcția Județeană Su-ceava a Arhivelor Naționale s-a aflat permanent în slujba publicului, fie că acesta a fost format din cadre universitare, cercetători și studenți, fie că a răspuns, numai în ultimii 15 ani, la peste 80.000 de soli-citări pentru eliberarea de co-pii și extrase după documentele de proprietate. Tocmai pentru a sublinia această implicare socială a arhivelor, începând cu anul 2002, ziua de 31 octombrie este sărbătorită în România ca Ziua Arhivelor Naționale, amintind de prima organizare unitară modernă. IOAN SCRIPCARIUC