Reamintim că pentru operarea fetiței, care este un caz social, familiei i s-au cerut inițial 4000 de euro, într-o clinică din Cluj, iar mama fetiței, după ce a adunat prin eforturi proprii o jumătate din sumă, disperată că nu mai putea aduna restul banilor, a cerut sprijin umanitar. Cu ajutorul unor oameni de suflet din întreaga lume, banii au fost adunați în doar o săptămână, iar copilul a putut fi operat în timp util. Medicii au comunicat familiei că, în prezent, singurul obstacol în calea vindecării fetiței poate surveni doar dacă organismul micuței va reacționa negativ după intervenția chirurgicală, în rest s-a făcut tot ce era omenește și tehnic posibil pentru salvarea ei.
Larisa Szilagy, fetița de trei ani și jumătate din Câmpulung Moldovenesc care a suferit de o malformație congenitală a inimii și risca să își piardă viața din această cauză, a fost operată pe 25 octombrie la Timișoara. Potrivit precizărilor mamei copilului, Liliana Sabie, fetița se află încă la reanimare, sub strictă supraveghere medicală. Intervenția chirurgicală a durat mai mult de 6 ore, iar chirurgii timișoreni au dat familiei asigurări că operația este reușită.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii