Cosmandinul

La 1 noiembrie, calendarul creștin-ortodox prăznuiește pe sfinții doctori Cosma și Damian (zi consemnată și în calendarul popular), ale căror nume, prin amalgamare, au dat Cosmandinul. O zi a Cosmandinului este întâlnită și la 1 iulie, divinitățile de astăzi activând în Asia creștinată, în prima parte a mileniului I, fiind sfinți gemeni și implicându-se într-un mod aparte în practicile de medicină populară. Medicina populară este un fenomen pe cât de vast, pe atât de greu de definit și interpretat. Forța învățăturilor lui Cosma și Damian era atât de mare, încât practicile medicale au fost însușite și de către creștinism, ele rămânând ani la rând sub forma lor „esoterică”, dar destul de vii și în spațiul carpatin.

 

O caracteristică a practicilor de medicină ale lui Cosma și Damian a constituit-o conexiunea acestora cu practicile creștine, ele fiind presărate de magie, iar magia fiind mereu o constantă; acest aspect pare firesc în măsura în care magia albă a fost cea care a structurat cel mai pregnant rolul dorinței din societatea tradițională ca un intermediar al pământeanului în planul sacru. Nu a existat nicio religie fără de magie și nu se știe câtă magie se afla într-o religie sau câtă religie în magie; deci între magia etnomedicală și religie se află complementaritatea unor principii destul de vechi ce stau la baza acestor domenii. Magia, fiind fundamental pragmatică, este de fapt o practică. Sfinții Cosma și Damian au pătruns în medicina populară ca mesageri religioși, sporind puterea lecuitoare, ei fiind percepuți de către societatea tradițională carpatică precum luminători, strălucind pe pământ prin faptele lor, luând, prin Dumnezeu, dar de tămăduire, de fapt doftoricind fel de fel de boli, drept care au fost trecuți în rândul sfinților doctori. Limitele practicilor medicale ale celor doi se pierd între faldurile înșelătoare ale unui cosmos necunoscut și, deopotrivă, în adâncurile întunecoase ale Eului. Descrierile vremii îi înfățișează pe cei doi sfinți ca fiind tămăduitori ai bolilor de ochi, de lingoare, răul copiilor, de sperietură, maladii apreciate ca fiind foarte periculoase. Dar la cu-noștințele acumulate prin învățătura și practica vindecării, ei adăugau evlavia, puritatea, sfin-țenia și milostenia creștină. Se spune că ei pose-dau niște puteri deosebite, pornind de la statutul lor de gemeni, totul fiind potențat de complicitatea și dualismul frățesc. Virtuțile ezoterice ale acestor gemeni îi ajutau să stăpânească mulțimile ca niște magicieni și să poată atrage sprijinul unor divinități creștine, ei fiind astfel un aliat de nădejde pentru pământeni. De fapt, în credința populară, puterea fraților gemeni a fost transferată și la cei de rând, aceștia având un rol deosebit în viața comunităților arhaice în caz de epidemii (ciumă) sau de alte catastrofe naturale. Cosma și Damian au pătruns și în descântecele românești, ce erau niște formule magice, niște gesturi energice și lente, o credință în efectul vorbelor și gesturilor, o încordare magi-că. Au pătruns în descântece ce se adresau mai degrabă sufletului și spiritului decât trupului, forțelor benefice, sperându-se în reechilibrarea energetică a suferinzilor. Descântecele din ziua Cosmandinului erau un fel de rugăciuni care echilibrau pe cei căzuți sub povara bolilor, lumea invocând atât pe cei doi, cât și divinitatea supremă, totul desfășurându-se sub semnul cuvântului magic și al atitudinilor specifice.