Prioritatea s-a dat covoarelor asfaltice, investițiile în drumuri ridicându-se, anul acesta, la 80 miliarde lei. Șeful municipalității laudă calitatea lucrărilor și este de părere că acestea vor ține cel puțin 5 ani de zile. Mai ales că se vine și cu o altă soluție de deszăpezire, cu antiderapant necoroziv. Restanțe s-au înregistrat la capitolul plombări, campania urmând a fi reluată în primăvară.
Anul acesta, cu reparațiile drumurilor din Suceava s-au cheltuit 80 miliarde lei De săptămâna viitoare va fi sistată activitatea de asfaltare în municipiul Suceava, vremea nemaifiind propice acestor lucrări. Cu toate că nu a fost realizat tot programul, 45 de zile plouând, s-au făcut, potrivit edilului-șef Ion Lungu, cele mai mari lucrări de după 1989. Bitum a fost turnat pe echivalentul unei suprafețe de 20 ha, dintre care 6 ha sunt plombări, iar restul – reabilitări.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii