Având în vedere că am descoperit virusul în România, în zona Deltei Dunării, la aproape 30 de kilometri de granița cu Ucraina și nu departe de granița cu Republica Moldova, am socotit că este o obligație și o responsabilitate a noastră să ne întâlnim, să informăm vecinii noștri și să elaborăm un plan comun de luptă în această regiune pentru eradicarea acestei maladii”, a explicat dl Flutur. El a precizat că, în urma discuțiilor pe care le-a avut duminică, la Galați, cu omologul său din Republica Moldova, dl Anatolie Goro-denco, în cursul zilei de luni un specialist român a plecat la Chișinău cu 1000 de teste pentru depistarea gripei aviare. Ministrul român a spus, la finele ședinței de ieri, că împreună cu ministrul agriculturii din Ucraina, dl Alexandr Baranivskyi, s-a stabilit formarea unui grup mixt de lucru România-Ucraina-R. Moldova pentru prevenirea răspândirii gripei aviare în această regiune. Prima întâlnire a grupului de lucru va avea loc joi, la Odessa, iar ministerul român al agriculturii va trimite doi specialiști cu alte 1000 de teste pentru a face probe, și în Ucraina, pe cadavre ale unor păsări din zonă. „Am convenit un sistem de monitorizare, în special în zona Delta Dunării, dar și în luncile Prutului, unde sunt lacuri și unde păsările migratoare vin în momentul de față. Toate acestea pentru că, în perioada următoare, se așteaptă o migrație masivă de păsări care vin din Rusia și din Kazahstan și dorim să fim mai eficienți”, a explicat dl Flutur. Miniștrii agriculturii din Ucraina și Republica Moldova au apreciat inițiativa ministrului român al agriculturii privind constituirea grupului de lucru mixt de prevenire a răspân-dirii bolii și au adăugat la final, că pe teritoriul țărilor lor nu au fost depistate încă păsări cu gripă aviară.
Virusul gripei aviare
Aseară, la Suceava, s-a stabilit formarea unui grup mixt de lucru România – Ucraina – R. Moldova, pentru prevenirea răspândirii virusului gripei aviare în această regiune > Prima întâlnire a grupului de lucru are loc joi, la Odesa > În curând, se așteaptă o migrație de păsări din Rusia și Kazahstan Miniștrii Agriculturii din România, Ucraina și Republica Moldova au convenit, ieri seară, la Suceava, înființarea unui grup trilateral de lucru care să aibă în vedere gripa aviară. Cei trei au stabilit să lucreze în comun și să adopte un plan de măsuri pentru combaterea acestei maladii în zonă. Discuția a avut loc la Palatul Administrativ al județului și s-a ajuns la acest rezultat deoarece s-a considerat că problema combaterii răspândirii gripei aviare este „de maximă importanță”. „Am luat această inițiativă împreună cu premierul Călin Popescu Tăriceanu și cu președintele Traian Băsescu, pentru a găsi cea mai eficientă formă de luptă împotriva gripei aviare, această maladie care nu are granițe.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii