Vinerea Mare

Vinerea Mare (14 octombrie) sau Vinerea celor 12 vineri este în calendarul popular o sărbătoare închinată în trecut unei divinități mitice; mai apoi biserica creștină a suprapus peste reprezentarea precreștină pe Cuvioasa Parascheva, care, treptat, a preluat în parte și atribuțiile zeiței „uzurpate”. În mediile pastorale, Vinerea Mare era și un important stâlp calendaristic ce marca sfârșitul sezonului pastoral de vară, precum și începutul împerecherii oilor, numită astfel și Nunta oilor. Ritualul deschiderii noului sezon pastoral (cel fertil) se desfășura începând cu această zi și continua timp de două săptămâni (14-28 octombrie), perioadă în care erau impuse și anumite interdicții specifice pentru păstori. Dar sărbătoarea, sub aspectul său popular, presupunea nu numai o suprapunere a dogmelor creștine peste simbolistica precreștină, ci chiar o preluare a valențelor pozitive străvechi, totul într-un sincretism ce aparținea mai degrabă unui creștinism cosmic de factură populară.

 

Acum, la Vinerea Mare, stăpânii își alegeau oile din turme, zi sinonimă cu Răscolul oilor, fiind și ziua de început a slobozirii berbecilor în turme (Năpustirea berbecilor). În satele din zona deluroasă și cele din câmpie se deschideau țarinile pentru păstoritul devălmaș, acum săvârșindu-se și anumite ritualuri specifice de fecunditate, în speranța a cât mai multor miei. Ciobanii se fereau să cioplească ceva cu cuțitul, de teama ca mieii din primăvară să nu fie tărcați, ceea ce le micșora prețul de vânzare. Această sărbătoare era, în societatea tradi-țională, și un important moment de prognoză a vremii. Astfel, ciobanii, imediat după ce se sculau, dimineața, se duceau să vadă cum dorm oile: dacă acestea erau împrăștiate prin târlă, era semn că iarna va fi ușoară, iar de erau îngră-mădite, se prognoza o iarnă grea și lungă. Se mai credea că, dacă zăpada cădea acum, era semn că iarna va fi de asemenea grea și lungă și cum va fi vremea în această zi, așa va fi și la Sâmedru (Sf. Dumitru – 26 octombrie). La Vinerea Mare nimeni nu lucra nimic, fiind cu primejdie de boli atât pentru om, cât mai ales pentru animale (oi în special); unii țineau chiar și post negru, fiind și Vinerea celor 12 vineri. Ziua era printre puținele sărbători în care nu se descânta de niciun fel. Parțial, riturile și practicile ce se săvârșeau odinioară la Vinerea Mare se mai păstrează destul de diluate, ca un semn magic al unei civilizații dispărute, totul într-o frământare cu nădejdea în ziua de mâine, omul fiind, și pe această cale, măsura hotarului în așteptarea binecuvântării cerești.