Excelență suceveană în administrație

La Brașov, primarul Ion Lungu, premiat pentru transparență în activitate > Remarcați au fost și liberalii suceveni Orest Onofrei și Gheorghe Flutur, prefect de Suceava și, respectiv, ministru al agriculturii Primarul Ion Lungu (PNL) a fost distins cu diploma „Premiu de excelență pentru transparență în activitate”. Distincția i-a fost înmânată cu prilejul Galei premiilor de excelență în administrație, care a avut loc miercuri, la Brașov, diploma fiind însoțită de o insignă a Asociației municipiilor din România și o caricatură, care îl reprezintă „destul de fidel”, pe edil. „Chiar dacă premiile au o anumită doză de subiectivism, pentru că nu au existat criterii clare de departajare, pentru mine este o onoare ca, în cursul a nici măcar unei luni, să fiu de două ori nominalizat într-un clasament al primarilor la nivel național.
 

În același timp, aceste distincții mă obligă să îndeplinesc cât mai mult din ceea ce am promis cetățenilor municipiului Suceava”, a declarat dl Lungu. Domnia sa a ținut să amintească și faptul că s-au ales cu premii liberalii suceveni Orest Onofrei și Gheorghe Flutur, prefect de Suceava și, respectiv, ministrul agriculturii, remarcați ca fiind printre cei mai activi prefecți și, respectiv, miniștri. „O spun cu mândrie, Suceava a fost fruntea, la aceste premii… Este vorba și despre mândrie politică, PNL schimbând, prin oamenii pe care i-a promovat, clasa politică de la Suceava”, a explicat șeful municipalității sucevene și vicepreședinte al Organizației județene a PNL, menționând că premiile au vizat toată administrația, și nu numai cea condusă de PNL. Dl Ion Lungu ocupă și locul 13 într-un clasament al celor mai buni conducători de administrații publice locale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI