Cetatea

Sau aici, sau la Focșani

Dumitru Moldovan, președintele FC Cetatea, ne-a declarat că, în cazul în care Rapid declină invitația de a juca pe Areni, sucevenii nu vor avea pe terenul neutru stabilit de federație, din punct de vedere material, o sarcină prea ușoară. Potrivit regulamentului, FC Cetatea, prima scoasă din urnă, în calitate de organizator, are obligația de a pune la punct până la cel mai mic detaliu partida din deplasare. „În termeni practici, asta înseamnă oameni de ordine, Salvare, Pompieri, arbitri. Totul cade pe noi. Bineînțeles, vor fi și bilete, din contravaloarea cărora sperăm să ne acoperim o parte din cheltuieli. Regulamentul spune că jumătate din cât se scoate din vânzarea biletelor revine echipei vizitatoare”, ne-a precizat oficialul sucevean.
 

Dificultatea organizării meciului cu giuleștenii constă și în faptul că staff-ul tehnic al Cetății va fi silit să facă totul să zbârnâie într-o localitate străină, necunoscută, cu un public pe care nu-l va putea controla, așa cum s-ar întâmpla pe Areni. „Oricum, trebuie să ne descurcăm. N-avem încotro. Sper să putem pune la dispoziția suporterilor suficiente mijloace de transport pentru acest meci”, a adăugat președintele. Surse neoficiale acreditează ideea că meciul Cetatea – Rapid s-ar desfășura la Focșani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI