Lansare cu ex-președintele

„Cultură românească și identitate europeană – Moșteniri și deschideri în mileniul 3” este cartea pe care fostul președinte al României, dl Ion Iliescu, a lansat-o ieri la Suceava, la Biblioteca Județeană „I. G. Sbiera”, în prezența a numeroși fani. Universitarul Mihai Iacobescu a vorbit câteva zeci de minute despre această carte și a elogiat calitățile autorului.
 

Dl Iliescu a avut și o minisesiune de discuții cu cei prezenți în sală, ocazie cu care a abordat câteva subiecte de natură politică și a dat mai multe lămuriri despre Revoluția din decembrie 1989. Deși cartea este destul de scumpă (250.000 lei), au existat suficienți doritori care au ținut să poarte pe ea autograful în original al fostului președinte.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI