“Bineînțeles că acestea sunt proiecte, dar, din câte am discutat cu toți colaboratorii mei, viabile pe de-a-ntregul. Sper, ba nu, sunt sigur că le vom pune în aplicare, că ele vor prinde viață. Când am venit director, mi-am promis și am promis competiții și așa voi face. Dacă ar fi mai mulți bani, am organiza atâtea competiții! Din păcate suntem legați de buget și, la anul, de rectificativ. Dar, cu ajutorul Primăriei și al altor factori locali, sperăm să scoatem sportul sucevean la liman, la lumină”, a precizat șeful DS Suceava.
Mihai Androhovici, directorul DS al județului Suceava, intenționează să organizeze în perioada 19-23 octombrie, la Voroneț, sub tușa anotimpului ce tocmai sosi, un concurs open de tenis de masă cu titulatura “Festivalul Toamnei”. La finele lunii, în perioada 29-30 octombrie, ne-a dezvăluit directorul, instituția pe care o conduce vrea la Fălticeni “Cupa Toamnei” la canotaj.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii