„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta…“

(Ieșire XX,12) (Pilda fiului risipitor) Pe muntele Sinai, Dumnezeu a dat lui Moise tablele Legii. A-cestea cuprind zece porunci. Primele patru porunci se referă la relația omului cu Dumnezeu, iar următoarele reglementează relațiile dintre oameni. Prima dintre poruncile ce se referă la relațiile între semeni sună așa: “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești mult pe pământul cel bun, pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă ție” (Ieșire XX, 12). Așa cum se spune la I Ioan IV, 20, 21, dragostea față de Dumnezeu se adeverește prin dragostea față de oameni: “De va zice cineva: iubesc pe Dum-nezeu, iar pe fratele său urăște, mincinos este; că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu l-a văzut, cum poate să-l iubească? Și această poruncă o avem de la Dânsul: ca cel ce iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său”.

 

Dintre oameni, mai întâi trebuie iubiți părinții, care ne-au născut și ne-au crescut și, ca atare, după Dumnezeu, sunt binefăcătorii noștri cei mai mari, în viața pământească. Cum cinstim părinții? Îi cin-stim iubindu-i, ascultând de ei, nesupărându-i, având un comportament cuviincios față de ei, ajutându-i la nevoie, mângâin-du-i în necazuri, bucurându-le bătrânețile, rugându-ne în permanență lui Dumnezeu pentru binele lor în viața aceasta pământească, cât și pentru odihna sufletelor lor. Un aspect foarte important al relațiilor dintre co-pii și părinți este cel al lim-bajului, al adresării. Cu mare plăcere și liniște sufletească mai vedem, în foarte puține filme, moduri de adresare a copiilor fa-ță de părinți în care se folosește pronumele de politețe dumnea-voastră, dumneata. În viața de zi cu zi, din păcate, acest limbaj a dispărut definitiv. Cu ce este înlocuit? Cu un limbaj și un comportament care nu au nimic comun cu cinstirea părinților. La motivele care au făcut să se a-jungă la această stare de degra-dare ne vine greu să ne gândim, pentru că ele privesc în egală măsură atât copiii, cât și părinții. Eram în mașină cu mai multe persoane, printre care și o buni-cuță cu nepoțelul (avea câțiva anișori). La un moment dat, îi sună telefonul și, din dialogul pe care îl purta, mi-am dat sea-ma că a sunat-o tatăl băiețelului, care dorea să știe ce face urma-șul. La sfârșitul convorbirii, bu-nica îi spune nepoțelului că tatăl lui dorește să vorbească cu el. I-a dat telefonul, și ceea ce am auzit m-a făcut, la început, să zâm-besc, dar apoi s-a transformat în subiect de meditație. Micuțul ia telefonul și zice: “Alo. Salut. Ce faci fraiere?”. Nu este una dintre formulele de adresare din cele mai grosolane pe care le-am auzit; aș putea spune că este una mai neaoșă. Și totuși? Pe o stradă dintr-o localitate trecea un domn, educat și cu un anumit respect față de valorile morale; vedem aceasta din ceea ce avea să se întâmple. Într-o curte, vede și aude un băiețel înjurând și spunând cuvinte care ar fi fost greu de suportat și pentru cei mai familiarizați cu așa ceva. Trecătorul se apropie de gard și-i spune copilului: “Măi băiete, dar tu înjuri ca un om mare, așa, vârtos, din tot sufletul”. La care cuvinte răs-punde o femeie din curte, mama copilului: “Nu-i așa? Are mama băiat mare”. Trecătorul conti-nuă, adresându-se copilului: “Dar tu știi Tatăl nostru?”. În locul copilului răspunde mama și zice: “Haideți, domnule, nu vedeți cât de mic este, că este doar un copil?”. Și această în-tâmplare las să fie analizată de fiecare în parte, cu condiția să fie puse concluziile în practică. La ora de dirigenție, doamna dirigintă întreabă o elevă unde lucrează tatăl ei. Răspunsul a fost: “Tata a zburat din fami-lie”. Și întrebarea și răspunsul se repetă de câteva ori, până când profesoara a întrebat: “Cum a zburat?” “A murit”, vine răs-punsul. “Cum așa!?”, continuă dialogul. “Așa mi-a spus ma-ma”, a răspuns eleva. Era la ora de dirigenție de la o clasă a V-a. Pentru subiectul pe care nu l-am terminat de dezbătut, re-comand atât copiilor, cât și părinților o revizuire a normelor după care se desfășoară relațiile între ei, o trecere sumară prin Codul bunelor maniere, o do-cumentare solidă din cărțile Sfintei Scripturi, în special Pildele lui Solomon, Înțelepciu-nea lui Solomon, Eclesiastul și tot ceea ce se cheamă Noul Testament. Să mai amintim oare faptul că și legea firii (haideți să ne uităm la necuvântătoarele care ne înconjoară) ne obligă să ne cinstim părinții? CĂTĂLIN SIMION