Biserica „Sfântul Mercurie“ Rădășeni

De Dumnezeu păzită, Moldova a fost binecuvântată cu oameni cu adâncă credință, care să o conducă prin negura vremurilor spre drumul cel drept al creștinismului, dar și pe drumul libertății naționale. Acest lucru a făcut ca Biserica, credința să se identifice cu națiunea. Pe lângă domnitori ca Bogdan I, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Moldova a fost dăruită și cu un domnitor ca Ștefan Tomșa (1611-1615; 1621-1623). Tradiția mărturisește că Ștefan Tomșa ar fi învățat carte în satul Rădășeni, deci și-a petrecut o parte din copilărie aici, lucru care, probabil, l-a legat sufletește de aceste meleaguri, pentru că, mai târziu, când ajunge domnitor, înalță o biserică în Rădășeni, dar nu înainte de a declara satul drept sat domnesc.

 

Aflat în apropierea Fălticeniului, satul Rădășeni este menționat pentru prima dată la 16 februarie 1424, într-un act de danie al domnitorului Alexandru cel Bun adresat popii Iuga: “Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru Voievod, domn al Țării Moldovei, facem cunoscut cu această carte a noastră celor ce o vor vedea sau o vor auzi citindu-se că acest adevărat popa Iuga ne-a slujit nouă credincios. De aceea noi văzând dreapta și credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă și i-am dat în țara noastră un sat lângă Baia, anume Buciumeni…, iar hotarul acestui sat începând…. până la pârâul ce merge la Rădășeni…”. De menționat este că satul Buciumeni, care există și astăzi, are și el o mică și frumoasă bi-serică, ce datează probabil de pe vremea lui Alexandru cel Bun, judecând după dania care este adresată unui preot. Existența preotului Iuga presupune și existența unei biserici. Domnitorul Alexandru Lăpușneanu face satul Rădășeni danie ctitoriei sale de la Slatina, lucru ce va crea, de-a lungul timpului, destule tensiuni între cele două părți. La începutul secolului al XVII-lea, pe tronul Moldovei a-junge Ștefan Tomșa, care, se pa-re, la rugămintea oamenilor, a dăruit Rădășenilor o bucată de pământ și le-a construit o bise-rică: “… au apucat și ei de la bătrânii lor că fiind Ștefan Vodă Tomșa copil mic și sărac, au învățat carte – la școala – din Rădășeni și le-au făcut o biserică, și jăluind oamenii că li-i locul strâmt și n-au unde se hrănii, le-au dat și o bucată de loc din hotarul târgului Baia” (Uricariul, X, P. 180). O dovadă a faptului că biserica este ctito-rită de Ștefan Tomșa este și o lin-guriță de aur, care astăzi se află la Mănăstirea Neamț, cu urmă-toarea inscripție gravată: “și am dăruit-o pre ea spre a se ruga pen-tru noi în biserica din Rădă-șeni, unde este hramul marelui mucenic Mercurie. Io Ștefan Vv. Tomișevici (Tomșa) 1621-1623”. Biserica a fost ridicată de meș-teri anonimi, din lemn, pe o te-melie de piatră. Dimensiunile sunt de 20 m lungime, 6,30 m lă-țime și 5,70 m înălțime; se com-pune din altar, naos și pronaos, încadrându-se în tipul navă, fără turlă, încheiată fiind la est și vest cu abside poligonale. Ulterior, biserica de lemn a suferit unele refaceri care i-au modifi-cat aspectul inițial. Astfel, s-au mărit golurile ferestrelor și s-a practicat un acces exterior la di-aconicon. Pe latura de sud, s-a adăugat un pridvor închis și s-a refăcut acoperișul. Absida alta-rului, pentagonală, este decroșa-tă cu 0,80 m față de peretele longitudinal. Prin amplasarea ico-nostasului înspre naos cu 1,10 m față de nivelul absidei, s-au creat nișele proscomidiarului și ale diaconicului. Altarul are trei ferestre, una dreptunghiulară (0,70×1,30 m), amplasată în centrul absidei, și altele două, mai mici, pătrate (0,22 m), situate în anexele la-terale; retragerea se face prin in-termediul unei grinzi de lemn. Naosul este de formă drept-unghiulară, alungit în sensul axei longitudinale, primind lumina zilei prin trei ferestre cu rame dreptunghiulare, înche-iate, la partea superioară, cu arc în plin centru, fără a fi cele ori-ginale. Una este depusă pe pe-retele de nord, iar celelalte două pe peretele de sud. O boltă semi-cilindrică, sprijinită pe arce de lemn de stejar, ușor aplatizate, acoperă spațiul naosului. Bolta este retrasă de la pereți prin in-termediul a câte două grinzi lon-gitudinale de 0,50 m, de fiecare parte. Arcele se sprijină pe console cioplite în formă de cruce, în retragere, cu racordare la grin-zile orizontale prin două retrageri. Pronaosul se încheie cu o ab-sidă poligonală, având o fereas-tră în peretele vestic, în axă. Un perete marcat prin doi baluștri, deschizând un gol de trecere în-cheiat în partea superioară în semicerc, desparte pronaosul de naos. Bolta semicilindrică, sprijinită pe arce din lemn de stejar, se racordează la vest cu fâșii curbe cu nervuri și se re-trage de la pereți prin același sis-tem de grinzi ca și în cazul nao-sului. Pridvorul a fost adăugat în 1909, pe latura de sud a pronao-sului, pe o structură de stâlpi de stejar, adăpostind intrarea originală a monumentului, con-servând și ancadramentul ușii de intrare, încheiat la partea superioară în alcoladă; la bază are un soclu profilat, de 0,50 m înălțime. Decorația de suprafață se desfășoară simetric pe ramele ancadramentului și se realizea-ză din câte două rânduri de motive decorative sprijinite pe soclu și împre-unate în vârful alcoladei. Cele marginale al-cătuiesc o îm-pletitură în formă de op-turi, cu ine-lele rotunde, cu marcarea contururilor golurilor. În exterior, pereții atrag a-tenția mai ales prin cheotorile realizate în coa-dă de rându-nică și prin cu-nunile bârne-lor de brad, precum și prin soclul de piatră. Din toate informațiile rezultă că pictura a fost realizată de meșteri conduși de Iulian iero-monahul, în 1876, din acest an datând și policandrul. Actuala pictură de pe bolta naosului și din altar datează din anii 1935-1938 și a fost executată de pictorii Victor Gallin și Ștefan Streynu din Botoșani. Dintre te-mele iconografice atrage atenția în mod deosebit tabloul votiv, unde sunt reprezentați, pe peretele sudic, voievodul Ștefan Tomșa al II-lea și Elena Doamna, ținând în mâini chivotul bisericii. Lăcașul, văzut din față, are o fereastră mare în treimea stân-gă. Acoperișul, în patru ape, es-te din șindrilă, cu streașina lar-gă, caracteristic bisericilor din Moldova. În extremitățile coa-mei acoperișului sunt plasate două cruci. Trebuie menționat că, înce-pând din 1996, timp de 8 ani, Biserica “Sfântul Mercurie” a suferit o reparație capitală, in-trând într-un amplu proces de restaurare, încercându-se rea-ducerea ei la starea inițială și eliberarea de toate elementele care stricau stilul inițial. Restau-rarea a atins toate elementele bisericii, începând cu temelia și terminând cu acoperișul. Materialul lemnos a suferit un tratament bio-chimic menit să îi sporească durata de viață. De asemenea, tot ceea ce a fost pu-tred a fost înlocuit. Pictura a fost curățată de fumul depus și s-a scos la suprafață primul strat de pictură, de o frumusețe remar-cabilă. Cu dimensiunile ei reduse și cu înfățișarea aparte, pe care i-o conferă stilul ei, așa cum se pre-zintă astăzi, Biserica “Sfântul Mercurie” se înscrie în peisajul Rădășenilor ca o mărturie a unei epoci în care desfășurarea de energii creatoare s-a concretizat în atâtea și atâtea reușite artistice, ce au dus și vor duce peste veacuri faima oamenilor și locurilor. După o perioadă atât de lungă de existență și după restaurarea suferită, bijuteria Rădășenilor va bucura veacuri bune de-acum înainte comunitatea de buni creștini din acest sat binecuvântat. Pr. CONSTANTIN ROTAR