De acord cu devierea

Consiliul Județean acceptă, pentru traficul greu, varianta pe relația Vatra Moldoviței Consiliul Județean și-a dat acceptul pentru devierea traficului greu de la Vama pe un drum județean din administrare. Aceasta, după ce Agenția Națională a Drumurilor, Districtul Câmpulung Moldovenesc, a înaintat o solicitare în acest sens. Președintele executivului județean, Gavril Mîrza, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că administrația suceveană și-a dat acordul pentru dirijarea autovehiculelor de mare tonaj pe relația Vama – Vatra Moldoviței.
 

Domnia sa a declarat că celor de la „Drumuri” le-a fost impusă condiția asigurării semnalizării corespunzătoare, precum și cea a întreținerii viabilității pe timp de iarnă. Drumul județean în cauză a fost dimensionat la o sarcină de 8 tone pe osie; de aceea pentru depășirea acesteia se va introduce, pe anumite porțiuni, restricție de viteză. După cum se știe, podul de la Vama peste Moldovița prezintă risc în exploatare, ca urmare a stării precare a suprastructurii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI