Sântion de Toamnă

Suferința era asumată în societatea tradițională cu stoicism și credința că efectele ei în plan psihospiritual se converteau în tot atâtea câștiguri ale ființei în plan sacral: la ușurarea trecerii prin „vămile văzduhului”, la spo-rirea răsplății dumnezeiești în lumea de apoi. Martiriul Sfântului Ioan Botezătorul a stat mereu ca un exemplu edificator în acest sens, lumea știind că suferința nu este nici-odată definitivă, că moartea este urmată întotdeauna de înviere, că orice înfrângere poate fi anulată și depășită.

 

Prin sărbătoarea din 29 august, memoria colectivă, păstrată cu claritate în spiri-tualitatea populară, consfin-țește momentul în care Bote-zătorul lui Iisus se supune unui sacrificiu suprem, tăie-rea capului. Acum, creștinii trăiesc în ființa lăuntrică un moment aparte, gândindu-se la ființa biblică ce face legătura dintre lumea veche, cu zei, proroci, și lumea nouă, cu duhul creștin, ca o schimbare. Dar cum toate schimbările importante cer sacrificii, ca modalitate de a da temeinicie lucrurilor, pentru Botezător costul schimbării a fost chiar capul său, adus drept ofrandă la porunca Irodesei pofti-cioase de plăceri ușuratice. Legendele populare rela-tează pe larg episoade din viața pământeană a lui Ioan Bote-zătorul, din care reiese că, fiind un bărbat chipeș și deo-sebit de frumos, soția lui Irod Împărat i-a făcut avansuri destul de indecente, iar pentru îndrăzneala de a o fi refuzat, tânărul Ioan a fost învinuit pe nedrept de furtul unei bijuterii valoroase, întemnițat și supus unor chinuri, pentru ca, în final, să i se taie capul. Capul Sfântului a fost purtat de o dansatoare pe o tavă, în fața unei numeroase asistențe, dar pierzându-i-se urma a fost găsit abia la 25 mai, anul ur-mător, zi în care creștinii prăz-nuiesc aflarea Capului Sfân-tului Ioan Botezătorul. Calendarul popular con-semnează ziua de 29 august ca pe un regres dureros și nostalgic, dictat oricum și de co-mandamentul nivelului ancestral al mitului silvatic al perso-najului (în multe ipostaze – colinde sau povestiri –, Sfântul Ioan apare transfigurat în cerb, drept urmare a unui blestem matern). În comunitățile tradiționa-le, ziua de 29 august era ținută prin post și rugăciune, în a-ceastă zi nu se mânca din blid (strachină) sau de pe tipsie, oamenii împărțind între ei pere și castraveți. Tot calenda-rul popular prevedea și unele interdicții privitoare la con-sumul anumitor fructe, care aduc cu un cap de om: mere, nuci, pepeni roșii etc. La sate nu se bea nici vin roșu și nici nu se consumau legume cu miezul roșu. Numai femeile gravide, care pofteau, aveau dezlegare în acest sens. Lu-mea obișnuia să culeagă și anumite plante medicinale de sezon și, de asemenea, nici hora satului nu era îngăduită, din respect pentru amintirea tragicului episod al crești-nătății. Ziua de 29 august marca și coborârea vacilor de pe pășunile montane, des-chizând și sezonul târgurilor și iarmaroacelor de toamnă. Credințele populare iden-tifică în Botezător pe purtă-torul schimbării, al unui spirit nou, altoit pe trupul Fiului născut din Fecioara nepri-hănită, prin botez, sărbătoarea fiind consemnată drept Sânt-ion de Toamnă. Ioan Bote-zătorul rămâne prin faptele sale un nume prezent pe tot pământul și în toate limbile creștine, dacă nu prin înve-lișul sonor, cel puțin ca semnificație, adaptată locului și împrejurărilor – un adevărat stâlp al bisericii creștine.