Bonurile valorice din campania de toamnă iau calea agricultorilor

Primele cupoane destinate achiziționării de semințe și îngrășăminte pentru înființarea culturilor din toamnă vor ajunge la producătorii agricoli până în aceste zile. Subvențiile acordate de stat se ridică la 1,75 milioane lei vechi/ha. Din această sumă, 400 de mii de lei vor fi alocați pentru achiziționarea motorinei folosită în campania agricolă, iar diferența de bani va fi orientată către cumpărarea de semințe și îngrășăminte. La stațiile de combustibili se poate merge direct cu cupoanele, și nu cu adeverință eliberată de direcțiile agricole, ca până acum. De asemenea, agricultorii nu vor mai scoate bani din buzunar, luând motorină în limita valorii bonului valoric.
 

Subvenționate sunt culturile de grâu, orzoaică și rapiță, iar cupoanele se vor acorda doar producătorilor agricoli ce dețin până la 5 ha de teren cultivat. Astfel, un agricultor nu va primi mai mult de 5 cupoane. Pentru se a intra în posesia cupoanelor, trebuie depuse cereri la primăriile de care aparține terenul. La DADR, au ajuns deja 4676 de carnete a câte 100 de cupoane fiecare, acesta cântărind nu mai puțin de 700 kg. Directorul instituției, Dragoș Juravle, declară că, până la finele lunii, la cei îndreptățiți vor ajunge un sfert din bonurile valorice. În această primăvară, în județul Suceava au fost distribuite cupoane în valoare de 113 miliarde lei. Pe de altă parte, producătorii agricoli din județul Suceava au cumpărat motorină subvenționată în valoare un miliard de lei, sumă apreciată de conducerea DADR drept una mică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI