La… Steaua fără nume

Ceea ce a pățit echipa de fotbal Steaua București în Norvegia, unde a jucat pentru o eventuală calificare în grupele Ligii Campionilor cu Rosenborg este de fapt demonstrația pe gazon a ceea ce se petrece în România de ani buni. Lumea se amăgește de la o zi la alta cu ideea că speranțele de mai bine nu au murit și că „vom fi iarăși ce-am fost”… În realitate lu-crurile sunt foarte clare: majoritatea trăiește din amintiri și crede că, dacă merge la vot odată la patru ani și-i votează pe „ceilalți”, ceva se va schimba în România. Nimic mai greșit. În fotbalul din România, în economia din România, în viața politică din Ro-mânia trebuie șters nu tre-cutul, ci prezentul. Este vorba despre un prezent în care cel care are bani crede că le poate avea pe toate și face ce vrea. Așa s-a întâmplat și cu Steaua lui Gigi Becali. Oierul Becali a încercat să mituiască no-rocul a 11 băieți ademenindu-i cu câte 100.000 de euro. O sumă imensă pentru bieții jucători, dar una rezonabilă pentru dl Becali. N-a mers.
 

Trecând într-un plan județean, pot spune că banii îi fac pe unii să se creadă mai ceva ca „Prâslea cel voinic”. Gândul mă duce imediat la încă deputatul PD Aurel Olarean, cel care, în vitejia sa, s-a luat la trântă cu polițiști din Rădăuți. Polițiști care, între noi fie vorba, când au văzut ditamai jeepul de deputat, s-au pierdut cu firea și au jucat după cum le-a cântat dl Olarean. Și asta în ciuda faptului că nunta dlui Olarean a fost acum mulți ani în urmă. Că lucrurile nu sunt în regulă cu sistemul administrativ din județul nostru o relevă și continuarea scandalului generat de deputat. După ce a participat la ședința Biroului Permanent Județean al PD Suceava, unde a aflat că nu mai are spijinul politic al parti-dului care l-a pus pe lista cu parlamentari, dl Olarean a ieșit în trombă din sediul PD și, în vâltoarea emoțiilor, a avariat ușor o mașină. Surpri-za nu a fost faptul că domnia sa a plecat fără nici o jenă de la locul incidentului, ci modul în care șeful Poliției Rutiere a municipiului Suceava, dl Her-meniuc, a tratat lucrurile a doua zi. L-am întrebat ce știe de incident și domnia sa mi-a răspuns repezit că a aflat a cui este mașina, dar și că pro-prietarul nu a depus nici un fel de reclamație. Cumva iritat de insistența cu care se pun întrebările despre acest caz, dl Hermeniuc a replicat că, ori-cum, incidentul a fost minor și că, la momentul respectiv, altele sunt cazurile mai grave. În momentul în care șeful polițiștilor de la „rutieră” în-cearcă să minimalizeze un incident care putea deveni grav și uită că, oricare alt cetățean prins în trafic cu probleme „minore” la mașină este „exe-cutat” imediat de subalternii domniei sale, te întrebi ce ur-mează. Și imediat gândul te duce la Gigi Becali și acoliții săi, care își permit să calce oamenii în picioare și apoi să iasă zâmbitori în public ca și cum nimic nu s-ar fi întâm-plat. Și parcă îți vine să trân-tești un „bine le-a făcut” atunci când auzi că un flăcău din Rădăuți și-a permis să ia la rost polițiștii din localitate. În definitiv, polițiștii din Rădăuți nu au reacționat atât de „moa-le” pentru că știau că este un deputat în fața lor, ci pentru că știu că omul are bani. Și, cum mai toți polițiștii care se respectă știu că cei cu bani sunt „periculoși”, stau liniș-tiți. Pentru că ei mai știu că foloasele de după un asemenea incident sunt pe măsura umilinței îndurate. Iar dl Olarean are de unde da bani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: