Din cuvântul de învățătură rostit de ÎPS Pimen, am reținut importanța credinței în toate biruințele marelui voie-vod, ca și rolul său de salva-tore al ortodoxiei în fața ame-nințării musulmane. Starețul Putnei, arhim. Melchisedec a mulțumit tuturor credincioșilor veniți în număr nesperat de mare la pa-rastasul voievodal și a invitat la microfon un grup de măicu-țe din R. Moldova, care a interpretat frumoase cântece religioase, încununate cu un original și emoționant “La mulți ani!”. Grupul coral preoțesc “Fiii Bucovinei” (format din inițiativa regretatului protopop Ionel Maloș) a intonat apoi cu sensibilitate vechi cântece patriotice (între care și cunoscuta piesă muzicală “Când a fost să moară Ștefan”). O delegație de 40 de transnistreni din Corjova, condusă de Valeriu Ciobanu, și-a exprimat dragostea de neam și de țară recitând versuri pro-prii și interpretând balade populare cu conținut istoric (de ex. “Movila lui Burcel”). Bucovinenii din regiunea Cernăuți au sosit la Putna îmbrăcați în costume naționale și purtând steaguri tricolore. Reprezentantul Asociației “Pro Basarabia și Bucovina” a recitat cu talent „Doina” eminesciană, iar un om de cultură din Chișinău i-a înmânat ÎPS Pimen medalia comemorativă “Alexe Mateevici”. Desfășurată pe o vreme plăcută, fără soare arzător sau ploaie deasă ca în alți ani, manifestarea de la Putna a avut un caracter cu adevărat creștin și popular. În încheiere, a avut loc o agapă frățească. MIRCEA AANEI
501
Peste 2.500 de pelerini au participat, sâmbătă, 2 iulie 2005, la comemorarea a 501 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Slujba arhierească s-a oficiat în incinta Mănăstirii Putna de către un sobor de 35 de preoți, conduși de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Printre slujitori s-au numărat și fețe bisericești din Basarabia, Bucovina, precum și de la Mănăstirea Zografu (Muntele Athos), ctitorie ștefaniană. Dintre oficialități, am remarcat prezența dlui ministru Gheorghe Flutur, a dlui Gavril Mîrza, președintele CJ, a primarului Putnei, V. Hotnogu…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii