F. P., ce a vrut să lichideze un cont în care mai avea 800.000 de lei vechi, era să primească de la casier fix 8 milioane. „După o oră de stat la coadă, am mai așteptat încă vreo 20 de minute, pentru că funcționara nu se descurca. Părea să nu știe prea bine noul program. Oamenii au început să țipe, să vocifereze. Noroc de acel bătrân care a dat banii înapoi, pentru că și eu m-aș fi trezit cu 8 milioane, în loc de 800 de mii. Cine nu deschide ochii deschide punga, așa se spune?”, ne-a declarat. Iar noi spu-nem: totul e bine când se sfârșește cu bine.
Oameni nemulțumiți, transpirați, vociferări – aceasta este imaginea ieșirii din… cușcă a leului greu în municipiul reședință de județ. Deși pe toate canalele s-a afirmat cu tărie că băncile sunt ultrapregătite să dea piept cu noua situație, s-a dovedit că unii dintre funcționarii acestora se pot pierde în fața buclucașelor cifre mai sărace cu 4 zerouri. În micul Turn Babel configurat de atmosfera de la una din casieriile unei bănci sucevene, câțiva dintre clienți ar fi putut foarte ușor înșela instituția. În zăpăceala aglomerației (în condițiile în care numai două case erau deschise), casiera a făcut plăți de 10 ori mai mari decât cele înscrise în documente. Astfel, unui bătrân care trebuia să ridice 430.000 de lei vechi (reprezentând dividende la unul din SIF-uri) i s-au dat nici mai mult, nici mai puțin decât… 4,3 milioane de lei vechi. Onest, pensionarul s-a întors, când și-a dat seama de eroare, la ghișeu, returnând fără regrete diferența de bani (Norocul casierei!).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii