Ce are… kultura cu prefektura

Uite că are! Spre convingere, îți depăn o poveste cu tâlc, chiar de pe ulița noastră. Luni, la ora 10 & 47 de minute, O.O., ispravnicul giudețului cum ar veni, se afla în niscai misiune și treabă în sediul ponosit al Culturii sucevene (prin niște odăi ale omniîncăpătorului Federalcoop de anțărț). Sub ochi îi cade preaînalt-demnitarului un zapis: raportul de cheltuieli pe răstimpul ianuarie – iulie al Direcției Culturii et suita. 49 (patruzecișinouă) de milioane!?! “E atât de ridicol!”, bombăne cu surâs demnitarul nambăr uan de pe la noi. Poftim parale!, cum ar veni. Fă cultură, culte & patrimoniu de banii ăștia ridicoli! Ce să faci la ponosita teșcherea cu mălaiul ăsta, care n-ajunge nici pe o măsea cariată! Da’ cifra asta este: negru pe alb (mai mult negru!).
 

Dumitru Brădățan

A văzut-o și a făcut-o cunoscută celor din sală însuși onor prefectul O.O. Să te strici de râsu’-plânsu’, nu alta. Bine că-l plătim (treaba lui, gheșeftul lui, bafta lui) pe Isărescu Mugur cu 6.000 (șase mii) de euro pe lună. Știu, comparaison c’est pas raison, da’ să hrănești, cultural vorbind, cogeamite județul Suceava (al doilea pe țară, după Timiș, ca întindere, și cu vreo 700 mii de suflete) chiar mi se pare o glumă sinistră de doi bani. Poftim cultură! Păi, după legile fizicii, cât băgăm în ea, cam tot la atâta tre’ să ne așteptăm și la profit. Nici mai mult nici mai puțin. Sub 100 de milioane pe an, cum ar veni. Cam cât ar costa o budă într-un bordei prost de garsonieră, care garsonieră bate și ea, acolo, la cinci-șase sute, deja, milioane bune. Ș-atunci ce pretenții (culturale, spirituale) să ai de la omul format (și deformat) cu bănetul ăsta, când, la moțatul pub – Gloria, se încasează pe la nunți miliardul și sute bune de milioane câștig. Asta este. Ș-apoi, cum lumea e umbra lui Dumnezeu, ce atâta cultură, ce atâta învățătură?! Ca să fii fericit îți trebe un pântec bun ș-un suflet rău, cum a zis unu’, mai mintos și mai… cult ca mine.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: