Independența și suveranitatea, scrise cu sânge de erou

Au fost încleștări puternice, au fost episoade cutremurătoare, atât pe frontul de est, cât și pe cel de vest. La Cotul Donului sau Stalingrad, în plină iarnă, era un ger cumplit, încât dacă aruncai apa în sus, îngheța imediat. Multora le-au degerat degetele de la mâini și picioare… Și în astfel de condiții au luptat ostașii români, nu numai în al doilea război mondial, pentru apărarea ființei naționale și a pământului străbun. Firesc este ca, în această zi, să ne aducem aminte de cei pe care-i oma-giem ca eroi ai neamului. Este o zi în care omagierea eroilor ar trebui să se facă cu sensibilitate și simțire sufletească, pentru că ei sunt cei care, prin jertfa lor, au întemeiat continuitatea și demnitatea poporului nostru. Dar, de ce să nu recunoaștem, manifestările noastre, uneori, sunt mai mult de fațadă, făcute numai pentru a nu fi acuzați că am uitat de ei, de cei care au adus suprema jertfă pentru țară, de cei care și-au amestecat sângele, carnea și oasele cu pământul pe care călcăm și noi.
 

Oare știm, simțim cu toții cât de însemnată a fost jertfa lor? “Ca unul care am luptat pe front în ultima parte a răz-boiului, ca ofițer, pot spune că armata noastră a înaintat aproape 5.000 km, în est și vest, presărând pământul, până la Cotul Donului, Caucaz, cu trupurile celor care s-au jertfit – ne spunea pro-fesorul MIHAI FILIP, colonel în rezervă și veteran de război, vicepreședintele Fi-lialei Suceava a ANVR. Spre durerea noastră, a tuturor, foarte multe dintre cimitirele de atunci, din est, astăzi nu mai există. Au căzut mulți, iar în a doua parte a războ-iului, când am luptat de partea Națiunilor Unite, pier-derile noastre au fost mari, așa încât, de la Oarba de Mu-reș, din Transilvania, și până la Viena și în Boemia, sunt cimitire ale celor căzuți pen-tru a împlini o dorință a tu-turor popoarelor, aceea de a-i nimici pe cei care au pus la cale cel de-al doilea război mondial – fasciștii, hitleriștii. Ne-am făcut datoria atât față de patria noastră, prin rea-ducerea Transilvaniei la tru-pul țării, cât și față de ome-nire, de a-i distruge pe cei care au provocat atâtea urgii, prin începerea acelui război… Aflându-mă la Ineu, Arad, în anul doi al școlii de ofițeri, neexistând trupe de acoperire în zona aceea, au fost intro-duse pe front și școlile de ofi-țeri și subofițeri, pentru a stă-vili înaintarea surprinzătoare a inamicului (unguri și câteva unități germane), care a găsit frontul din partea de vest a țării complet descoperit. A fost o rezistență dârză împo-triva acestora, la care am luat și eu parte. A trebuit să luptăm pe un front anormal, dar eram în apărare, stăvilind și zădăr-nicind înaintarea inamicului, timp de aproape două luni de zile. În zona Sebeș – Ineu – Arad, partea de la Ghiroc, sau unde era Școala de subofițeri de infanterie de la Păuliș, pe linia aceasta a Crișului Alb, s-a organizat o rezistență care nu a putut fi străpunsă nici cu tancurile, nici cu altfel de armament și muniție, de către inamic. Faptele de vitejie de acolo și puternica rezistență au fost menționate în diverse ordine de zi pe armată, de către Marele Stat Major. Noi, un pluton, am apărat un sat, care trebuia să fie apărat de un batalion. N-a putut inamicul, forțând de câteva ori chiar și cu tancurile, să treacă de linia noastră, noi neavând, în peri-oada aceea, decât numai un singur rănit ușor. Dar, în fața noastră, câmpul era plin de morți, noi fiind în apărare și foarte buni trăgători (eram elevi de anul doi, viitori ofi-țeri); inamicul a fost îngrozit de rezistența puternică orga-nizată și desfășurată de către batalioanele întâi, doi și trei din Școala de ofițeri de rezer-vă de la Ineu. Apoi, în luptele din Cehoslovacia, la care am luat parte din ianuarie 1945, plutonul (40 de oameni) pe care-l comandam eu, în a-proape două luni de zile, nu a avut decât cinci morți și doi răniți. Am reușit să folosim în așa fel terenul, pozițiile, încât să avem pierderi cât mai puține. Mi-amintesc cum un soldat, pe nume Arghir, a că-zut în stânga mea, șiroind de sânge, fiind lovit în picior și în mână. Se văita foarte tare, eu am reușit să-l adăpostesc după niște bolovani mai mari, că eram în munți, și să-i dau primul ajutor. Apoi am ordo-nat să fie retras imediat. Am ținut o perioadă legătura cu el și știu că se vindecase”. Momente de intens drama-tism a trăit și plut. adj. (pe front, sergent, decorat, pentru faptele de arme, cu Medalia “Bărbăție și Credință” cu spa-de, clasa a II-a) COSTACHE MANILIUC, din satul Roș-cani: “Am intrat pe front în iunie 1941 și am parcurs Ba-sarabia prin lupte ușoare. Regimentul nostru, 37 Infan-terie (Botoșani), s-a angajat în lupte grele la Odesa. Am întâmpinat o rezistență dârză la Marinthal, Froidenthal, Tătarca, Dalnik ș.a. La Mi-hailovka, plutonul nostru a atacat pozițiile inamicului, spre a ajunge la lupta corp la corp, folosind arma cu ba-ioneta, altfel nu se putea stră-punge rezistența dușmanu-lui. Deodată, înaintarea noas-tră a fost oprită de tirul ni-micitor al artileriei inamice. Cu armele lor automate, au deschis un foc puternic asupra noastră, care ne adăpostisem într-un lan de grâu. Scur-mam pământul cu mâinile, pentru a ne adăposti măcar capul, dar fără spor. Gloanțe-le fulgerau fața pământului. S-a instaurat un iad al mor-ții: explozii, strigăte, vaiete, cu-rat măcel. Îmi simțeam câr-ceiat piciorul drept, iar sân-gele fierbinte ieșea prin mole-tieră. Când l-am pipăit, s-a pornit durerea. Nu mă mai puteam mișca, gloanțele ro-iau în jurul meu și chiar dacă aș fi vrut și aș fi avut puterea să fac cale întoarsă, n-aș fi avut unde mă adăposti, pen-tru că tranșeele erau rămase în urmă. Rușii au ieșit la atac, dar, în același timp, subuni-tăți din rezervă (linia a doua) au contraatacat, luptând la baionetă și i-au răpus pe ruși. În felul acesta, au putut să fie evacuați răniții. Pe mine m-a cărat un consătean, pe nume Costache Cașovschi, salvân-du-mă. Dar el, sărmanul, nu s-a mai întors de pe front… Eu am trecut prin mai multe spi-tale: Tiraspol, Tighina și Bo-toșani. După însănătoșire, m-am întors pe front. La Cotul Do-nului, alt măcel. O minune a fost faptul că am reușit să scap din încercuire. În acea zonă am îndurat un frig năprasnic, câteva degete de la picioare mi-au degerat…” Plut. adj (pe front, sergent, decorat, pentru faptele de arme, cu medaliile “Bărbăție și credință” cu spade, clasa a II-a, și “Virtutea Militară”) TOADER COTROPAI, din Li-teni, cu fiu general, își amin-tește că, după luptele pentru eliberarea Basarabiei, a con-tinuat înaintarea spre Stepa Kalmucă: “Pentru cucerirea unor localități, au fost lupte înverșunate, cu uriașe sacri-ficii umane. În fiecare clipă, mă așteptam să mă fulgere moartea. Îi simțeam fiorul și poate de aceea am scăpat nevătămat. În jurul meu, că-deau morții, rostogolindu-se ca bolovanii. L-am ridicat și îngropat pe prietenul meu, sergentul T.R. Pârvu Anton, din Tudora, Botoșani. La Sta-lingrad, rușii erau, numeric, copleșitori. La atac, apărea o desime de oameni câtă frun-ză și iarbă. Potrivnică ne era și vremea. Gerul ne pătrun-dea până-n măduva oaselor, din cauză că îmbrăcămintea era ca pentru iernile de la noi. Zile întregi răbdam de foame, cei cu mâncarea neputându-se apropia din cauza focului nimicitor. Uneori, îngheța și armamentul. Apa, dacă o aruncai în sus, se prefăcea i-mediat în gheață. Cu ce să lupți? Cu ce să te aperi? S-a produs încer-cuirea, a în-ceput retrage-rea, o altă tragedie…”. Deseori vorbim că noi trăim pe acest sfânt pă-mânt româ-nesc, pentru că este plă-mădit și fră-mântat cu fi-ința înainta-șilor noștri, care s-au jert-fit pentru păs-trarea lui. A-șa încât, ho-tărârea de a-l apăra este transmisă din generație în generație și fiecare generație trebuie să se simtă datoare ca acest legă-mânt făcut față de înaintași, de a-l apăra chiar cu prețul vieții, să fie respectat. Războaiele ultime, din epoca modernă, au însemnat mari sacrificii pen-tru poporul nostru. Pe de o parte, am luptat pentru inde-pendența patriei, în 1877, când au căzut mulți pe câmpul de bătălie, pentru că acest act al independenței trebuia să fie scris cu sânge de erou. Apoi, țelul următor a fost întregirea patriei, pentru care, încleștați în cel de-al doilea război mon-dial, prin jertfele celor căzuți pe câmpurile de bătălie, am reușit să determinăm marile puteri să asigure țării noastre deplina unitate națională, prin înfăptuirea Marii Uniri din 1918. N-am avut însă liniștea râvnită, pentru că forțe agre-sive au smuls din trupul țării mari teritorii. Și iată că a fost necesar să pornim din nou la luptă, în 1941, pentru a reîn-tregi România. A trebuit ca forțele noastre armate, partea cea mai tânără din rândul bărbaților, cei între 20 și 30 și ceva de ani, să se înroleze, să-și părăsească părinții, fra-ții, surorile, soțiile, copiii și să plece la luptă. A fost o în-cleștare cumplită, cel de-al doilea război mondial însem-nând o pierdere în omenire de aproape 50 milioane de oameni, fără să mai vorbim de incomensurabilele pierderi materiale, iar pentru țara noastră, un tribut de circa 850.000 de oameni, morți, ră-niți și dispăruți. “Am reușit, prin jertfa acestor ostași, să reîntregim teritoriul nostru cu Ardealul, dar au rămas to-tuși, potrivit Tratatului de Pace din 1947, teritorii în afara unității noastre naționale – Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței -, fiind o povară pe umerii ur-mașilor noștri ca, în condiții prielnice, să aducem România în vechile ei hotare. Este neîmplinirea pe care generația mea și a celor de astăzi o lasă urmașilor noștri, împre-ună cu porunca izvorâtă din inimă ca, pe viitor, acest deziderat să fie împlinit, pentru că nu ne lasă glasul înaintașilor, jertfa lor, foarte mulți murind cu imaginea României Mari” – conchidea vicepreședintele Filialei Suceava a ANVR.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: