Avortul și porunca „Să nu ucizi“

Porunca lui Dumnezeu ca oamenii să se înmulțească și să stăpânească pământul a fost dată primei familii, for-mată din părinții noștri Adam și Eva. Se înțelege clar din referatul Genezei că scopul familiei este > propagarea și conservarea neamului omenesc > ajutorarea soților între ei > după căderea în păcat, un alt scop este oprirea dorințelor desfrânate. Cele două sexe se întregesc reciproc trupește și sufletește, constituind o unitate umană și, astfel, se posedă puterea de perpetuare a neamului omenesc cu ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Pornind de la această idee, Sfântul Iustin Martirul (165 d.Hr.) spune: “Noi (creștinii) nu ne căsătorim decât cu scopul de a crește copii; în cazul când noi renunțăm la căsătorie, facem aceasta cu scopul de a ne înfrâna cu desăvârșire”.
 

În această conlucrare cu Dumnezeu la perpetuarea umanității, în această misiune a celor două sexe apare și un accident, care constă în încălcarea scopului familiei – uciderea de prunci, avortul. Avortul nu este altceva decât o crimă, adică uciderea unui suflet nevinovat care nu se poate apăra singur și care nu este apărat nici de legile statului. Întreruperile de sarcină au existat în toate etapele istorice, dar ele au fost întotdeauna condamnate. Codul Hamurabi pedepsea pentru avort atât femeia care făcea avortul, cât și bărbatul ei, pentru că responsabilitatea procreării este a ambilor membri ai familiei. Platon și Aristotel cereau incriminarea severă a avorturilor după luna a șasea, când, considerau ei, fătul are vocație și sentimente. Iată, ideea că avortul timpuriu nu este un păcat are rădăcini a-dânci în istoria omenirii. Vom arăta în continuare că Sfinții Părinți spun că o asemenea idee este greșită. În Vechiul Testament, do-bândirea de prunci era socoti-tă o binecuvântare (Deutoro-nom 28, 4), după cum lipsa copiilor era un blestem. Prunc-uciderea a fost socotită ca un blestem (Iosua 6, 26), acest blestem împlinindu-se în 3 Regi 16, 34. Sfânta Scriptură numește pe cei ce fac avorturi “părinți ucigași ai unor prunci fără apărare” (Înțelepciunea lui Solomon 12, 6). Profetul Ieremia consideră un blestem avortul: “Că nu m-a ucis chiar din pântece, ca mama mea să-mi fi fost mormânt” (Ier. 20, 17). Adepții avortului justifică acest păcat prin faptul că fătul nu are suflet. Biserica consi-deră că, din momentul formă-rii primei celule, aceasta are suflet, este o persoană în deve-nire și, deși embrionul nu poate exista independent de mamă, el este altceva decât mama, având în sine întreaga informație genetică necesară existenței. Una din cele mai vechi scrieri ale creștinătății, “Epistola lui Barnaba”, spu-ne clar: “Să nu ucizi copil în pântecele mamei și nici să-l ucizi după ce s-a născut”. Un alt părinte al Bisericii, Clement Alexandrinul (215 d. Hr.), vorbește despre folosirea mijloacelor contraceptive, pe care le condamnă, dar aduce cuvinte grele femeilor ca-re practică a-vortul, spu-nându-le că “avortează o-dată cu fătul și iubirea de oameni”. Tot de mijloace contraceptive vor-bește și Sfântul Vasile cel Ma-re, care spune: “Prin urmare și cele ce dau doctorii de avort, ucigașe sunt și ele și cele ce pri-mesc otrăvurile care omoară fătul”. Scriitorul bisericesc Tertulian (240 d. Hr.) con-damnă avortul în termeni foar-te duri, el fiind conștient că, din momentul conceperii, în acel “fruct în germen” există suflet și spune că noi, crești-nii, “nu ne permitem să stin-gem viața pruncului conce-put în pântecele mamei, îna-inte chiar ca sângele să se plă-mădească”. Biblia spune despre om că este făcut de Dumnezeu încă din pântecele mamei: “Cel ce M-a zidit din pântecele maicii mele” (Isaia 49, 5). Iar în Psalmi se spune: “ Tu m-ai al-cătuit în pântecele maicii me-le (Ps. 138, 13). Este clar că se vorbește despre crearea su-fletului. În ceea ce privește timpul însuflețirii, Tertulian spune: “Cum a fost conceput omul ca ființă? I s-a insuflat oare în același timp și sub-stanța corpului și cea a sufle-tului, sau una a precedat ce-leilalte? Răspundem că a-mândouă în același timp sunt concepute, formate și desă-vârșite”. Scriitorul bisericesc Atenagora Atenianul condam-nă avortul și spune: “pe feme-ile care le ajută pe mame să avorteze le numim ucigașe”. Sfântul Vasile cel Mare parcă prevedea subtilitățile geneti-cienilor de astăzi în privința embrionului, și anume că a-vortul e permis până în mo-mentul nidării, căci se expri-mă destul de clar: “Ceea ce o-moară fătul prin meșteșugire se supune pedepsei uciderii, și la noi nu este după subtili-tatea expresiunii de făt format și neformat”. Am arătat doar câteva argumente din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți, care arată poziția creștinismului față de avort și necesitatea de a spune un nu hotărât celor care susțin că fătul nu are suflet și că, în această situație, nu este un păcat ca el să fie eliminat. Biserica susține însuflețirea imediată a fătului, iar știința arată că întreaga informație genetică necesară dezvoltării embrionului există din primul moment al formării sale, deci acel embrion este o persoană în devenire, este o ființă vie. Pr. ADRIAN DULGHERIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: