Monden

> Solistul formației Coldplay, Chris Martin, spune că fiica sa, Apple, i-a schimbat viața. Căsătorit cu superstarul american Gwyneth Paltrow, el declară că este un om fericit: ”Fiica mea mi-a schimbat viața, uneori am impresia că trăiesc într-un vis; am o formație, împreună cu trei dintre cei mai buni prieteni ai mei, am un copil minunat și o soție uimitoare”. Martin este mulțumit și de noul album pe care trupa sa l-a lansat recent, X&Y, și, mai ales, pentru faptul că nu a fost nevoit să se grăbească pentru a-l scoate pe piață: ”Am vrut să facem un album valoros, nu să mai scoatem, pur și simplu, unul nou… Suntem mândri de el și de-abia așteptăm s-o pornim în turneu!”
 

> Fiica lui Ozzy și a lui Sharon Osbourne, Kelly (20 ani), cunoscută consumatoare de droguri, s-a internat într-o clinică de dezintoxicare din Pasadena – California. „S-a internat de bunăvoie”, a declarat un apropiat al său. „Va sta acolo câteva săptămâni, conștientă fiind de faptul că are probleme pe care nu le poate rezolva de una singură. Toți o încurajăm și îi suntem alături”. Un alt amic al lui Kelly a declarat că „prietenii o sprijină și sunt convinși că va reuși, așa cum a făcut și altă dată”. În aprilie 2004, Kelly s-a internat într-o clinică din Malibu pentru a-și trata dependența de medicamente. Și tatăl său, și fratele său Jack (foto) au avut probleme cauzate de dependența de droguri și medicamente. > Actrița Denise Ri-chards a adus pe lume o fetiță, pe care o cheamă Lola. Denise se află în proces de divorț cu actorul Charlie Sheen, care a cerut judecătorului să-i acorde și custodia primului lor copil, în vârstă de un an și jumătate, Sam (foto). Deși nu i s-a permis accesul în sala în care a avut loc nașterea, Charlie a așteptat în anti-cameră să i se permită s-o vadă pe Lola.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI