Această adresă a survenit în urma solicitării prefectului, formulată pe 31 mai 2005, în care i-a cerut secretarului general al județului un referat de încetare a mandatului de președinte al CJ, „în situația potențială a încetării stării de incompatibilitate” în care dl Mîrza era în calitatea sa de președinte al ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), numai că dl Mîrza a demisionat din această funcție pe data de 30 mai, cu o zi înaintea solicitării prefectului. În adresa dlui Dănilă se face referire la o serie de legi și la Constituție, însă nu se pomenește sub nici o formă că ar exista vreo stare de incompatibilitate în ce-l privește pe dl Mîrza. Mai mult chiar, dl Dănilă susține că președintele CJ „nu era în stare de incompatibilitate pe perioada în care a fost președinte al ATOP”. Altfel spus prefectul trebuie să decidă de unul singur dacă ia sau nu decizia de a da ordinul de încetare al mandatului de președinte al CJ al dlui Mîrza, lucru pe care e posibil să-l facă chiar azi.
Secretarul general al județului Suceava, dl Dumitru Dănilă, i-a explicat prefectului Orest Onofrei că eforturile sale în materie de eliberare din funcție a președintelui Consiliului Județean, dl Gavril Mîrza, nu vor fi încununate de succes, pentru că legea nu este de partea sa. Printr-o adresă semnată de dl Dănilă, prefectul este informat în termeni politicoși (în care s-ar putea simți și o oarecare undă de ironie): „Cu tot respectul vă facem cunoscut că articolul 16, alineatele 1 și 2, are în vedere încetarea înainte de termen a mandatului de primar; mandatul de președinte, conform articolului 18, alineatul 4 din Legea 393/2004, poate înceta înainte de termen, în urma revocării sau eliberării din funcție în condițiile Legii administrației publice locale”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii