P I M E N
Faptul că toate a-cestea nu se află acum pe pro-prietatea statului, ci pe cea a Arhiepiscopiei Sucevei și Ră-dăuților, deci pe o proprietate privată, ar însemna în opinia unora „enorme prejudicii” pentru economia și securi-tatea națională. În aceste con-diții, ne întrebăm, firește, în ce situație se află economia și securitatea națională în țările Europei occidentale, unde pădurile sunt în cea mai mare parte proprietate privată?… Aceeași sesizare face refe-rire și la legea de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 100/2004, despre care se afirmă că încalcă principiile și normele constituționale referitoare la competența oamenilor, contrave-nind textelor și principiilor Consti-tuției referitoare la economie, la regimul proprietății publice, la ra-portul dintre stat și cultele religioa-se, la un mediu sănătos. Acestea sunt numai câteva dintre aspectele care au făcut obiectul intervenției celor 26 de senatori. În privința „potențialului energetic” deținut de luciurile de apă ale unei păstrăvării (singura existentă pe cuprinsul celor 90.000 ha), de iz-voarele din pădurea în cauză, prefe-răm să lăsăm specialiștii în domeniu să se exprime. Noi, cei necunos-cători, suntem ispitiți să credem în realitatea potențialului energetic al apelor din pădurile în discuție, cu condiția ca apele râurilor Bistrița, Moldova și Suceava să se întoarcă de la Broșteni, Fălticeni și Suceava în aceste păduri de unde pornesc ca niș-te firave izvoare, așa cum s-au întors, pentru câteva momente apele Iorda-nului, când s-a botezat Mântuitorul… Intervenția trimisă la Curtea Con-stituțională menționează faptul că nu trebuie împroprietărită Arhiepisco-pia Sucevei și Rădăuților cu cele 90.000 ha, deoarece „Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, publicat în Bu-letinul Oficial din 23 februarie 1949, nu îngăduie ca mitropoliile, arhie-piscopiile sau episcopiile, ca struc-turi interne, canonice și administrative, să dobândească mii de hectare de păduri în proprietate”. Suntem datori să aducem la cu-noștință faptul că această prevedere nu există în statutul amintit, ci aparține autorilor sesizării adresate Curții Constituționale. Atenție: în 24 iunie 1949, con-ducerea comunistă a țării a emis De-cretul nr. 273 prin care se confiscă Fondul Bisericesc, proprietatea bisericii din Bucovina. Cine mai îndrăznea atunci să-și mărească proprietatea, în timp ce statul comu-nist confisca proprietățile bisericii, ale cultelor, ale boierilor și chiabu-rilor, înfundând cu ei închisorile și populând șantierul canalului Dună-rea – Marea Neagră?!… Este știut faptul că acestea erau adevărate la-găre de exterminare a celor care con-stituiau floarea intelectualității țării, autenticii trăitori și mărturisitori ai credinței creștine, marii gospodari și industriașii din domeniul economic, care n-au acceptat nici o clipă stăpânirea comunistă, atee, înscău-nată cu armele sovieticilor. Din pă-cate, și astăzi încă supraviețuiesc, chiar „domnesc”, unii dintre sluji-torii acelei blestemate doctrine și conduceri. Ne simțim îndatorați să amintim aici faptul că, nici împăratul Austriei, nici conducerea țării noastre, după revenirea Bucovinei la Patria Mamă, în 1918, și nici chiar comuniștii care au guvernat până în decembrie 1989, n-au contestat că bunurile fondului bisericesc sunt în realitate averea, proprietatea bisericii din Bucovina. În schimb, cei care „s-au înscăunat” la conducerea țării după evenimen-tele din decembrie 1989, sub diferite numiri de partide, adică foștii comu-niști, susținători ai principiului „la vremuri noi, tot noi”, au pus stăpâ-nire nu numai pe pârghiile economiei țării, ci și pe justiție, asumându-și dreptul de a nu recunoaște calitatea de proprietar a celor ce au fost depo-sedați abuziv. În ceea ce ne privește, constatăm că a trebuit să treacă o perioadă îndelungată pentru ca justiția să recunoască și să confirme că suntem într-adevăr proprietarii fondului, menționând însă că nu ni se poate retroceda proprietatea din cauza lipsei unei legi de retrocedare a proprietăților confiscate. Astfel, solicitarea de retrocedare ne este refuzată de justiție, fie că o facem în numele fundației Fondului Bisericesc, ai cărei continuatori sun-tem, fie că o adresăm în numele Ar-hiepiscopiei, proprietara de drept a bunurilor Fondului. Ce mare adevăr a spus Domnul Adrian Năstase: „Regia pădurilor n-ar fi fost fericită nici dacă îi dă-deam pădurile direct lui Iisus, pentru că avea de apărat unele interese”!… Aceeași nemulțumire o au și parla-mentarii senatori, din aceleași motive; păcat că printre aceștia se află și Ion Solcanu, Răzvan Theodores-cu – persoane marcante în domeniul cunoașterii valorilor de patrimoniu… Refuzul retrocedării în formula Ordonanței, „împroprietărirea” își are o explicație lesne de înțeles: „proprietatea privată este un moft”, „retrocedarea pădurilor, cea mai mare prostie a istoriei”, aceasta pe linie politică; din punct de vedere economic, prin retrocedare se ating buzunarele celor care se înfruptă din plin, prin mijloace necinstite, chiar cu acte, din pădurile Bucovinei. Acești opozanți, parlamentari se-natori, cred că s-au întrebat cu mare nedumerire: Cum, tu, Adrian Năs-tase, prim-ministru, îndrăznești să împroprietărești o arhiepiscopie cu o așa mare suprafață forestieră, neținând seama de Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, publicat în Bule-tinul Oficial din 23 februarie 1949, în perioada instaurării depline a regimului comunist în România, statut care nu îngăduie ca mitro-poliile, arhiepiscopiile sau episcopi-ile să dobândească mii de hectare de păduri în proprietate?! Cum, tocmai tu, Adrian Năstase, președintele P.S.D., nu te-ai gândit atunci când ai inițiat și formulat ordonanța, la faptul că „părintele fondator” al P.S.D. (partid botezat de mai multe ori cu alte nume doar pentru a putea supra-viețui), precum și toți tovarășii cu funcții înalte în P.C.R., acum „dom-nitori” în P.S.D., nu văd cu ochi buni proprietatea privată și mai ales retrocedarea pădurilor? Iată de ce, „pe bună dreptate”, părintele fondator al P.S.D., din um-bră, în semn de „adâncă înțelepciu-ne”, prin glasul devotaților săi to-varăși, punând în frunte pe părintele Constituției, domnul Antonie Iorgo-van, îndreaptă plângere strigând „ca în gură de șarpe” către Curtea Con-stituțională pentru salvarea proprie-tății de stat, acaparată abuziv. În aceste condiții, domnul Adrian Năstase ar trebui tras la răspundere pentru devierea de la linia partidului, până acum monolit, din cauza fap-tului că a îmbrățișat o concepție ca-pitalistă, referitoare la proprietatea privată. Acordând Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților 90.000 ha de pădure, el a transformat-o, potrivit acestora, într-un „stat în stat”, cel mai mare dușman al orânduirii socialiste și al poporului în drumul măreț spre comunism, un dușman al economiei și securității naționale. Textul sesizării, formulat de cei 26 de senatori, îi cataloghează pe au-torii legii de retrocedare a proprietă-ților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădă-uților, în primul rând pe inițiatorul ordonanței, domnul Adrian Năstase, ca fiind total necunoscători ai legilor și, în primul rând, ai Constituției, ui-tând parcă faptul că domnul Adrian Năstase este de formație jurist, fiind considerat un legist de înaltă clasă. Cu asemenea parlamentari, situația țării devine un dezastru. În același timp, nu putem vorbi despre un dezastru în cazul P.S.D.-ului, amenințat cu dezmembrarea „uni-tății de monolit”, dacă se impune grupul celor din jurul domnului A-drian Năstase, care încearcă să renunțe la concepțiile comuniste de factură moscovit-leninistă, îmbră-țișând ideea proprietății private, idee care face parte din valorile demo-crației din Europa și Statele Unite. Nu putem intra în Uniunea Europea-nă atâta vreme cât statul deține pro-prietăți confiscate prin abuz co-munist. Domnul Adrian Năstase a inițiat ordonanța având în vedere, cităm cu-vintele sale, „monumentele impor-tante ale culturii și civilizației româ-nești, unice, aflate în proprietatea Arhiepiscopia Sucevei și Rădău-ților”. Ordonanța a avut firește și un scop electoral; dar noi avem convingerea că Dumnezeu lucrează în multe feluri spre binele oamenilor, în cazul nostru, al valorilor de patrimoniu național. Panta rei – „Totul curge”, zice un înțelept antic. Într-adevăr, partidele politice se schimbă, chiar dispar, guvernele și imperiile de asemenea. În schimb, valorile spiritului rămân, înfruntând și străbătând vitregia veacurilor, după cum spune și proverbul „Apa trece, pietrele rămân”. Porțile iadului nu vor birui Bise-rica, spune Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 16,18). Mărturii vii avem chiar și în zilele noastre: Bastionul Comunismului ateu, dușmanul de moarte al Bisericii lui Hristos, a căzut; a căzut cu sunet chiar în cetatea lui de scaun – Rusia sovietică. Mai mult, în țara noastră cine striga în zilele de Decembrie 1989: „Cu noi este Dumnezeu”? Ni-meni mai mult decât mulți dintre foștii U.T.C.-iști, care „au rămas” permanent trăitori și mărturisitori ai credinței creștine. Pentru cei care nu cunosc sau în-țeleg mai puțin îndreptățirea solicită-rii noastre trebuie să precizăm următoarele: această proprietate constituie unica sursă financiară pentru îngrijirea valorilor de patri-moniu și ajutorarea celor săraci, bă-trâni și copii, aflați în căminele noastre. Potrivit canoanelor Bisericii una și nedespărțită, aceasta a fost dintotdeauna destinația averilor Bisericii. Valorile de patrimoniu aflate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au fost create și păstrate de Biserica noastră, fiind proprietatea Bisericii din Bucovina. De aceea, este de datoria noastră și nu a statului să îngrijim aceste va-lori. Statul, potrivit uzanțelor inter-naționale, nu este obligat și nici nu poate să acopere în întregime cheltu-ielile necesare pentru îngrijirea lor. În aceste circumstanțe, cerem re-trocedarea proprietății pentru o cauză de importanță națională: îngrijirea valorilor de patrimoniu național. Veniturile nete aduse de această proprietate nu reprezintă sume astro-nomice, așa cum sunt ispitiți unii să creadă. Pădurea cere mari cheltuieli pentru administrare și îngrijire, de-oarece acolo unde se taie un arbore, nu poți reveni să tai altul decât după 70-80 de ani, timp în care trebuie să cheltuiești anual – pentru pază, îngrijire și toate lucrările cerute de regimul silvic – sume foarte mari. Solicităm restituirea proprietății confiscate abuziv și ca un act justi-țiar, într-un stat democratic. Nădăjduim în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, având încredere deplină în reușită și datorită actualei conduceri a țării, cu un președinte luptător, de neclintit în dorința de instaurare a cinstei în țară, cu un prim-ministru și un guvern, hotărâți în realizarea unui benefic program de guvernare, cu un ministru cunos-cător și angajat cu toată ființa sa în vederea unei gospodăriri exemplare a pădurilor, adept hotărât al progra-mului guvernului pentru retroceda-rea proprietăților confiscate abuziv de regimul comunist, proprietăți deținute și acum tot abuziv de stat sau de persoane particulare din rân-durile foștilor și actualilor „domni-tori”, care refuză pe toate căile a-ceastă retrocedare. Votul integral pentru împroprietă-rirea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădă-uților dat în Camera Deputaților (ex-ceptând P.P.R.M.) a arătat conștiința acestora față de justețea solicitării noastre, cu privire la legea pentru aprobarea ordonanței care vizează direct asigurarea resurselor financia-re și materiale necesare lucrărilor de conservare și restaurare a valorilor de patrimoniu și sprijinirii bătrâni-lor și copiilor aflați în lipsuri mate-riale și sufletești. Voturilor parlamentarilor depu-tați li s-a adăugat și atitudinea realistă a slujitorilor presei, care s-au expri-mat în favoarea aprobării legii de îm-proprietărire, mai ales după inter-venția celor 26 de deputați la Curtea Supremă. Ordonanța a fost respinsă de Cur-tea Constituțională. De aici, înțele-gem câtă ură vrăjmășească, parcă mai ceva decât a diavolilor, stăpâ-nește inimile celor care au întocmit și au semnat sesizarea adresată Curții Constituționale, ca și a membrilor Curții Constituționale, ură care le-a întunecat mintea și nu pot să înțe-leagă că e vorba de un bun confiscat abuziv, de un bun cu o menire întru totul justificată; însă această înțele-gere pot s-o aibă numai cei care cred în Dumnezeu și au la inimă valorile de patrimoniu național și nu în ulti-mul rând ajutorarea celor săraci. De aceea, luând aminte la cele de mai sus arătate, noi fiii Bisericii din Bucovina trebuie să strigăm și mai mult cu smerenie și nădejde către Bunul Dumnezeu, rugându-ne așa cum ne învață Biserica: „Pentru ca să nu răsplătească vrăj-mașilor noștri după fapta lor, nici după vicleșugul născocirilor lor, ci să-i întoarcă pe dânșii de la răutatea lor cea silnică spre facere de bine și dragoste”. v PIMEN, ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR
Comentarii