ANL ar urma să asigure finanțarea apartamentelor libere de sar-cini, primăria obligându-se să asigure finalizarea celor cu precontractate. Cel mai pro-babil, proprietarii vor trebui să plătească o diferență la sumele achitate la perfectarea contractului. Blocurile 20, 21, 22 se află la intrarea în municipiul Su-ceava dinspre Fălticeni și, în contrast cu alte trei tronsoane ridicate prin ANL și recent finalizate, creează o imagine dezolantă. Cu ceva timp în ur-mă, conducerea executivului a comandat o expertiză de pes-te 100 de milioane de lei la Bu-covina Proiect Suceava, firma arătând că starea celor 3 imo-bile permite reluarea ridicării acestora. Însă nu imediat, ci după consolidarea armăturilor corodate sau refacerea celor sustrase. Primăria intenționa să scoată la licitație executa-rea lucrărilor cu firme, însă se pare că, momentan, varianta a trecut pe planul doi.
Pentru finanțarea lucrărilor la blocurile 20, 21, 22
> Construcția lor a fost abandonată de aproape un deceniu și jumătate Primarul Ion Lungu a plecat la București, unde se va întâlni cu conducerea Agen-ției Naționale pentru Locuințe. Edilul-șef va încerca să-i convingă pe oficialii din Capitală să includă blocurile 20, 21 și 22 din Ansamblul ”1 Decembrie 1918” din cartierul Obcini în programul de finanțare al instituției. Lucrările la aceste blocuri au început în urmă cu aproape un deceniu și jumă-tate, investiția fiind sistată ca urmare a lipsei de fonduri. O problemă ce trebuie rezolvată de autorități este și cea legată de 20 de familii care au apartamente precontractate încă de la începutul anilor 90 în respectivele imobile.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii