Așteptați la Avocatul Poporului

Nedreptățiții din Suceava și Botoșani

Jurista Beatrice Păvăleanu, persoana învestită să se ocupe de înființarea, organizarea și funcționarea Biroului Teri-torial Suceava al Avocatului Poporului, ne-a declarat ieri că instituția pe care o reprezintă va prinde contur în munici-piul reședință de județ în sprijinul celor nemulțumiți de relațiile cu autoritățile jude-țene/locale sau care se con-sideră victime ale încălcării Constituției. Teritorial, potri-vit legii, și cetățenii județului Botoșani se vor bucura de ser-viciile apărătorului popular.
 

„Vreau să ajut oamenii, sunt de formație jurist, și legea trebuie respectată de toți. Ni-meni nu e mai presus de lege, indiferent că ești cetățean sim-plu sau autoritate publică. Îi aștept și, în limita prevede-rilor legale, le voi rezolva do-leanțele”, a spus domnia sa. Reamintim că învestitura ca expert în înființarea, or-ganizarea și funcționarea Bi-roului Teritorial Suceava al A-vocatului Poporului a fost acordată de reprezentantul național al acestei instituții, prof. univ. dr. Ioan Muraru. Sediul apărătorului popular din județ se situează în incinta Camerei de Conturi de pe strada Petru Rareș, etaj 1, camera 11. Județul Suceava este al cin-cilea în momentul de față care are un birou teritorial al Avo-catului Poporului. Dra Beatri-ce Păvăleanu a absolvit Facul-tatea de Drept a Universității „M. Kogălniceanu” Iași, are 35 de ani, este necăsătorită și are o serioasă experiență în administrația publică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI