Nu am fost de multă vreme la Cernăuţi. Am explicat de ce sălii în care se aflau cei care sărbătoreau „Ziua Bucovinei” şi la care am fost şi noi invitaţi. Printre ei şi Rozalia Motrici, văduva Măriei Sale Mircea, cel care a plecat intempestiv la Domnul, dar care acolo, la Cernăuţi, este în continuare viu. Atât de mult a legat Nordul de ţară, atât de multe dovezi ale perenităţii legăturii de neam a adus în timp Mircea Motrici de peste noul cordon, încât vocea şi scrisul său încă răsună la Cernăuţi şi în românimea de acolo.
Faptul remarcabil şi miraculos este însă acela că Nordul Bucovinei nu a dispărut din limpezimile undelor naţionale de radio, unde le aşezase temeinic excelentul corespondent al Radio România. În sala „Zorilor Bucovinei” care sărbătorea unirea Bucovinei cu ţara din noiembrie 1918 se afla şi cea care a preluat de la prestigiosul corespondent ştafeta „jurnalului” de informaţii care se adună în microfoanele postului de Radio al României, Mihaela Buculei. Fără a fi bucovineancă prin naştere, precum era Mircea Motrici (chiar dacă de pe cordon, la câţiva kilometri de ţara din care fusese ruptă Bucovina), fălticeneanca a preluat nu doar tematica predilectă a defunctului corespondent bucovinean, ci şi spiritul
mesajului acestuia, înălţimile pe care Mircea le urca precum urcase Oadecii săi, profunzimile la care sufletul său vibra la auzul uriaşelor drame ce au zguduit viaţa fraţilor din nord, geana aceea de speranţă care încă trăieşte în conştiinţa lor că se mai pot întâmpla minuni şi Casa noastră se poate reîntregi. Ea trece, cum trecea şi distinsul său predecesor, nu doar prin birourile sau locurile de întâlnire stabilite de oficiali, ci şi prin casele cu poveşti, întâmplări, dezastre şi speranţe ale bucovineanului de rând.
Însoţită de soţul ei, Silviu, Mihaela Buculei a stat câteva zile la Cernăuţi, adăugând radiofonic fosta capitală a Bucovinei întregi, în corul românesc al marilor aşezări care au sărbătorit constituirea în 1918 a României Mari.
Comentarii