Sărbătoarea Roadelor de la Soloneţu Nou

sarbatoarea-roadelor-solonetu-nou-5Sărbătoarea Roadelor, tradiţionala (deja) manifestare organizată de Uniunea Polonezilor din România la Soloneţu Nou la fiecare început de toamnă, s­a dovedit şi de această dată un eveniment al bucuriei şi regăsirii. Sute de persoane, printre care şi invitaţi din Polonia au participat la o acţiune în care explozia de culoare şi voie bună au fost ingredientele de bază.

Invitaţii au fost primiţi cu cai de rasă şi căruţe, iar apoi cu pâine şi sare înainte de a intra în biserica din Soloneţu Nou unde s­a oficiat liturghia.

Sărbătoarea s­a mutat apoi la sediul Dom Polski, unde gospodinele şi gospodarii din localităţile cu etnici polonezi au pregătit mâncăruri şi băuturi tradiţionale care au fost degustate mai întâi de invitaţi şi mai apoi de toţi cei prezenţi.

Prezentă pentru prima dată în România, Joanna Kozinska­Frybes, director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe pe probleme cu polonezii din diaspora, s­a arătat extrem de încântată de cele văzute în România. „Este fantastic. În primul rând plouă, pentru că a fost secetă până acum. Şi pentru că plouă înseamnă că roadele au fost primite în cer şi Dumnezeu este mulţumit de ceea ce s­a realizat. Roadele sunt câştigate împreună, se poate vedea că polonezii care au venit aici acum 200 de ani trăiesc în armonie cu românii şi ne bucurăm foarte mult că această colaborare este foarte bună. Polonia a sprijinit şi sprijină diaspora poloneză din afară în număr de peste 25 de milioane şi ceea ce este mai important e că în România este o situaţie foarte bună, pentru că şi statul român sprijină minoritatea poloneză”, a mărturisit Joanna Kozinska­Frybes.

O pată de culoare a fost adusă la Soloneţu Nou de primarul oraşului Zakopane, Leszek Dorula. Acesta a venit îmbrăcat în strai muntenesc, unul care se aseamănă destul de mult cu portul popular al polonezilor din Bucovina. De altfel, Leszek Dorula a mărturisit că peisajele din România îi amintesc de cele pe care le-a lăsat acasă.

„Îmi place foarte mult aici. La noi, în regiunea Podhale avem o Bucovină, dar nu este o regiune întreagă, ci doar un sat Bucovina. Eu sunt din localitatea vecină acelei Bucovine şi zona de aici îmi aduce aminte de regiunea mea, pentru că are acelaşi climat, este o regiune muntoasă ca şi aici şi de aceea îmi aduce aminte de casă. Sunt foarte impresionat, mai ales că regiunile noastre sunt foarte asemănătoare”, a arătat primarul din Zakopane.

Primarul din Zakopane nu a fost singura atracţie a manifestării. Şi deputatul Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, a îmbrăcat costumul tradiţional polonez. Chiar dacă era pentru prima dată într-o astfel de ipostază, Ghervazen Longher a spus că vrea să repete experienţa ori de câte ori etnicii polonezi vor organiza diferite manifestări.

„Portul tradiţional este o expresie a faptului că ne­am păstrat obiceiurile şi datinile străbune, iar pentru mine este nu doar o plăcere ci şi o onoare să-l îmbrac. Mă bucur că şi anul acesta oamenii din Polonia nu ne-au uitat şi au venit alături de noi, aşa cum sper că se va întâmpla în fiecare an”, a precizat deputatul Ghervazen Longher.

Acesta a dorit să mulţumească şi primarului din Cacica, Elena Boloca, cu care are o colaborare foarte bună, indiferent de evenimentele pe care polonezii le organizează.

În afara etnicilor polonezi, la acţiunea de sâmbătă au participat şi etnici germani şi ucraineni, dar şi reprezentanţi ai populaţiei majoritare, românii.

La cea de­a IX-a ediţie a manifestării Sărbătoarea Roadelor buna dispoziţie a fost asigurată de ansamblurile polonezilor „Mala Pojana”, din Poiana Micului şi „Solonczanka”, din Soloneţu Nou. Regiunea Malopolska din Polonia a fost reprezentată de Ansamblul Regional „Dolina Slomki” din Stronie, cu sprijinul primit din partea Consiliului Voievodatului Malopolska, ansamblu care a susţinut un concert de muzică şi dans şi la sediul Dom Polski din Suceava în după-amiaza zilei de vineri 11 septembrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI