Nigel Farage promite o campanie de anvergură pentru un vot de ieşire a Marii Britanii din UE

FarageNigel Farage, liderul partidului antiimigraţie UKIP, a anunţat ieri lansarea unei „campanii de anvergură” în luna septembrie pentru un vot de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană la viitorul referendum prevăzut până la finalul lui 2017, transmite AFP.

El le-a cerut tuturor susţinătorilor ieşirii din UE „să se unească” înainte de a fi „prea târziu”. „Nu există nicio îndoială că tabăra lui «da» a luat avans”, a avertizat el, reproşându-le atitudinea de expectativă euroscepticilor din Partidul Conservator al premierului David Cameron.

În opinia lui Farage, „revine taberei «nu» să dicteze agenda”, iar „de vreme ce nimeni nu o face, UKIP va prelua conducerea şi va lansa o campanie de anvergură în septembrie”, cu sute de întâlniri publice pe tot teritoriul ţării.

Premierul David Cameron a repetat în numeroase rânduri că este favorabil menţinerii Marii Britanii în UE, dar că nu exclude „nimic” dacă nu va obţine în prealabil concesiile dorite. El solicită în special reforme în ce priveşte accesul imigranţilor din UE la ajutoare sociale şi repatrierea anumitor puteri către Londra.

Conform promisiunii lui Cameron, referendumul va avea loc înainte de sfârşitul lui 2017, dar presa britanică a scris recent că acesta ar putea fi organizat în vara lui 2016.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI