Google Street View a intrat în Mongolia pe cal

Serviciul Google Street View a fost lansat şi în Mongolia, o ţară întinsă şi foarte slab populată pe care firma americană a parcurs-o călare pentru a realiza imaginile necesare, informează AFP. Gigantul american şi-a fixat camerele de filmat pe o sanie trasă de un cal şi a mers până în zone îndepărtate precum malul lacului Khosvgol, al doilea ca mărime din Mongolia. Pe terenul accidentat al deşertului Gobi, un angajat local al Google a purtat camera pe umerii săi, a declarat firma din California la lansarea serviciului, la Ulan Bator, în prezenţa autorităţilor mongole. Google Street View a adunat imagini din Mongolia de pe o distanţă de aproape 5.500 km. „Google speră că sosirea Street View în Mongolia va face ţara cunoscută ca o nouă destinaţie pentru turiştii din întreaga lume şi va sprijini creşterea economică a ţării”, a spus reprezentantul Google, Susan Point, citată de AFP.

Cu cele trei milioane de locuitori, Mongolia este ţara cu cea mai mică densitate a populaţiei din întreaga lume. „A fost o adevărată aventură”, a declarat un membru al echipelor de filmare, adăugând că aproximativ 80% din călătoria de documentare a fost petrecută pe drum din cauza distanţelor foarte mari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI