Kate Moss şi Jamie Hince, la un pas de divorţ

kate-moss-engagementFotomodelul britanic Kate Moss şi chitaristul Jamie Hince se află la un pas de divorţ, accidentata lor căsătorie „ajungând într-un punct din care nu mai e cale de întors”, scrie presa britanică de vineri pe baza declaraţiilor făcute pentru „The Sun” de un apropiat al cuplului. „Practic, relaţia lor matrimonială s-a terminat. S-a ajuns la un punct în care nu mai este cale de întoarcere. Jamie aşteaptă de la Kate să iniţieze divorţul. Niciunul dintre ei nu se grăbeşte, dar amândoi se tem că reconcilierea nu mai este posibilă”, a afirmat o persoană din anturajul celor doi. Nici ei şi nici reprezentanţii lor nu au vrut să vorbească despre acest subiect.

Căsătoria începută la 1 iulie 2011, printr-o ceremonie luxoasă şi plină de strălucire, pare a fi la final din cauza geloziei top modelului de 41 de ani, care nu suportă să-şi vadă consortul de 46 de ani nici măcar în compania unor prietene. Revista „Closer” aminteşte, pe pagina sa web, că în 2013, la o petrecere, Kate, orbită de furie că Jamie se întreţinea cu Lady Mary Charteris, a împins-o pe doamnă într-o piscină. Kate Moss şi James Hince nu au apărut în public împreună din martie 2015.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI