Domnitorul Scarlat Calimachi a semnat în anul 1814 un hrisov domnesc, prin care s-a hotărât ca la Fălticeni să aibă loc, anual, patru bâlciuri şi anume de Sf. Gheorghe, în Postul Mare, de Sf. Ilie şi de Sf. Dumitru, pentru a se înlesni dezvoltarea comercială a urbei de pe Şomuz.
Cel mai important dintre cele patru bâlciuri a devenit bâlciul iarmarocul de Sf. Ilie, când, în urmă cu 200 de ani (în vreme ce căile ferate încă nu ajunseseră pe la noi), după bâlciul de la Leipzig (Germania), cel de la Fălticeni era cel mai important din Europa, după cum consemna V. I. Ghica. Atunci iarmarocul de la Fălticeni îşi trăia perioada de glorie prin negoţul liber, prin diversitatea mărfurilor pe care negustorii le scoteau la vânzare: alimente, animale, obiecte de îmbrăcăminte, unelte.
În ajunul bâlciului şi în ziua de Sf. Ilie drumurile păreau că nu fac faţă mulţimii ce se îndrepta spre târg: ţărani cu traistele pline ce luau drumul la picior, dar şi boieri la fel de nerăbdători, înghesuiţi în trăsuri frumoase, cât şi domniţe vesele şi gălăgioase, ce priveau din caleştile lor la viaţa de dincolo de casă.
Târgul avea o culoare aparte în acele zile prin muzica de fanfară şi prin întrecerea lăutarilor de a-şi arăta măiestria, prin prezenţa piticilor şi acrobaţilor ce veneau cu circul ambulant, dar şi prin comediile prezentate de păpuşari vestiţi. Mare căutare aveau scrânciobele, roata norocului, dar şi zidul morţii unde, mai târziu, peste ani, motocicliştii erau autorii unor cascadorii într-adevăr… mortale. Printre toate însă, domnea de departe iujul cel mare, o adevărată desfătare pentru oamenii de tot felul.
Prin aceste feluri de a se distra, cât şi prin schimbul de mărfuri oraşul Fălticeni înflorea. Însuşi Sadoveanu povesteşte în „Ţara de dincolo de negură” cum, într-o săptămână, a cheltuit o vacă şi un viţel, dar s-a ales cu un câine de vânătoare. Căci bâlciul de la Fălticeni ţinea uneori mai mult de o lună.
Astăzi, bâlciul de la Fălticeni şi-a pierdut farmecul de odinioară. Dacă la mare căutare sunt vata pe băţ, floricelele de porumb şi halviţa, dacă se mai găseşte un papagal care să ne ghicească viitorul, dacă meşteri populari atrag sute de cumpărători, în acelaşi timp tarabele sunt pline de kitsch-uri, de chinezării, de parcă am fi în ţara lui Plastic-Vodă, iar urechile ne sunt supuse decibelilor dezlănţuiţi.
Dar bâlciul de la Fălticeni a scris şi încă mai scrie istorie pe răbojul sufletelor fălticenenilor şi ale sătenilor din împrejurimi, care toţi laolaltă trăiesc fiorul vremurilor de altădată.
Lenuţa Rusu, Fălticeni
Comentarii