Interes deosebit pentru ediţia a II-a a Crosului Sucevei

Municipiul Suceava a găzduit, la finele săptămânii trecute, ediţia a II-a a Crosului Sucevei, o competiţie dedicată tuturor pasionaţilor de mişcare în aer liber. La competiţia organizată de Asociaţia Judeţeană de Atletism Suceava, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Suceava, au luat starul 320 sportivi. Crosul a avut parte de o participare numeroasă mai ales din rândul copiilor şi tinerilor, cei mai mulţi fiind înscrişi la grupele 8-13 ani şi 14-18, atât la fete, cât şi la băieţi.

cros suceava 31 maiBeneficiind de o vreme foarte bună, participanţii au alergat pe distanţa de 2.000 sau 2.500 de metri, în funcţie de categorie, traseul având startul şi finişul în faţa Casei de Cultură. În cursă a fost parcursă o bucată din strada Mihai Viteazul, cu o coborâre către magazinul Bucovina şi mai apoi pe bulevardul principal până-n centru. Concursul a avut cinci categorii de vârstă la feminin şi masculin, mai exact, copii între 8 şi 13 ani, juniori 14-18 ani, seniori 19-39 de ani, 40-49 de ani şi veterani peste 50 de ani.

Cea mai animată probă, care a avut cea mai mare participare, cea de 8-13 ani, a fost câştigată la fete de Cosmina Boiciuc, urmată de Maria Verciuc şi Cristiana Smocot, în timp ce la băieţi, Ioan Vodă a câştigat locul I, urmat de Alexandru Dafin şi Dimitrie Scolobiuc.

La 14-18 ani, locul I a fost ocupat, la fete, de Paula Văleanu, urmată de Vanesa Varvaroi şi Maria Grumeza. La băieţi, locul I a fost ocupat de Ştefan Mangu, locul II de Petrică Istrate şi locul III de Tudor Potoroacă.

La categoria 19-39 ani, la feminin, pe locul I a urcat Georgiana Popovici, urmată de Andreea Aioanei şi Gabriela Vodă, iar la băieţi pe primele trei locuri s-au clasat Andrei Gafiţa, Ştefan Dornean şi Ciprian Enache.

La 40-49 ani, fete, locul I a fost ocupat de Petronela Hanu, locul II de Liliana Lăcătuşu şi locul III de Niculina Mitrofan, iar la băieţi s-au clasat pe primele trei locuri, în ordine, Lucian Ungureanu, Marius Cozmiuc şi Adrian Gălăţanu.

Ultima categorie a fost rezervată participanţilor peste 50 de ani. La masculin, cursa a fost câştigată de Vasile Frigura, urmat de Ioan Stan şi Florin Babiuc, iar la feminin s-a impus Melexina Dumbrăveanu, urmată de Anişoara Busuioc şi Eleonora Sofian.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI