Deputatul Alexandru Băişanu, candidat ALDE la Primăria Suceava

„Comunitatea trebuie adusă la nivelul capacităţii de decizie”

Candidat la funcţia de primar al municipiului Suceava din partea ALDE, deputatul Alexandru Băişanu a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva din proiectele pe care şi-a propus să le realizeze pentru comunitatea suceveană. Băişanu a spus că pentru a găsi bani pentru “proiectele simple ale unui oraş civilizat prin care să fie sprijiniţi cei în nevoi” primul lucru ce trebuie făcut este „transparentizarea oricărei activităţi financiar-contabile din primărie, trimiterea acasă a tuturor căpuşelor care au lucrat mână în mână cu actualul primar şi actuala conducere financiar-contabilă a primăriei”. “Nu mai dorim licitaţii trucate, la care preţurile sunt cu aproape 50% mai mult faţă de cele reale, nu mai dorim încredinţări directe, adică posibilitatea unui om de a vinde direct către Primărie, fără licitaţie, nici măcar un ac. Sunt convins că, dacă vom reuşi lucrurile acestea, vom stopa hoţia, furturile, scurgerile din primărie, iar 20-30 % din banii primăriei se vor întoarce către cetăţeni”.

Deputatul Băişanu s-a referit mai întâi la proiectele pentru categoriile cele mai vulnerabile, vârstnicii şi tinerii.

El i-a prezentat ieri pe doi dintre pensionarii cu care se va consulta în deciziile legate de nevoile acestei categorii: Florin Botezat, 79 de ani, fost revizor contabil timp de 40 ani la Consiliul Judeţean, şi Vasile Grigoraş, reprezentant al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava. Dl Botezat (socrul senatorului PSD Ovidiu Donţu), a spus că nu a făcut politică şi nu se va înscrie în ALDE.

Primul proiect destinat pensionarilor este înfiinţarea unui al doilea consiliu local, un fel de forum, „format din bătrânii noştri din înţelepţii noştri”, tot din 23 de consilieri, câţi numără acum CL Suceava, cu reprezentanţi din toate cartierele municipiului. „Sunt convins că dacă vom avea un CL al cărunţilor, al înţelepţilor, care se va întâlni, de fiecare dată, cu 2-3 zile înainte de a avea loc şedinţele CL cu consilierii locali, aceştia vor avea o altă abordare a deciziilor pe care le vor lua de-a lungul timpului. În acest consiliu al înţelepţilor trebuie să intre oameni care nu au mai făcut politică, nu sunt membri ai vreunui partid şi care au respect pentru toţi cetăţenii”, a spus deputatul.

Abonamente gratuite, cluburi pentru pensionari şi sprijin pentru cei care trăiesc în izolare

Băişanu are ca prioritate pentru pensionari asigurarea de abonamente gratuite pe mijloacele de transport în comun din Suceava. “Am văzut o serie de tentative ale Primăriei care, în campanie electorală, a promis tichete la jumătate de preţ, după campanie i-a mai lăsat pe pensionari o lună, două, trei cu astfel de gratuităţi la jumătate, după care le-a sistat. Mijloacele de transport local au, la Suceava, trasee clare, iar dacă tot merg pe rute bine stabilite şi prestabilite, de ce să nu poată şi pensionarii să urce într-un autobuz care oricum se plimbă gol?”. Referitor la Transportul Public Privat, Băişanu a spus că “sunt foarte multe interese legate de privatizarea TPL-ului. “Ne vom opune foarte clar privatizării TPL, acest serviciu trebuie să fie în subordinea Primăriei, iar Primăria să fie capabilă să gestioneze financiar această societate, pentru a putea oferi celor care muncesc bilete cât mai ieftine, iar celor pe care dorim să-i sprijinim – posibilitatea de a primi transport gratuit”.

Deputatul spune că în Suceava nu există nişte spaţii delimitate şi specializate în care pensionarii să-şi desfăşoare proiectele, de aceea “Primăria trebuie să investească în construirea sau închirierea unor spaţii specifice pentru activităţile pensionarilor, cu alte cuvinte cluburi ale pensionarilor, unde aceştia să se cunoască, să povestească să-şi spună păreri şi opinii, unde să-şi organizeze zilele de naştere şi onomastice”.

Alexandru Băişanu consideră normal ca Primăria, împreună cu Biserica, elevii şi studenţii să-i ajute pe bătrânii care „trăiesc în izolare, fără să aibă o viaţă socială”, să creeze o zonă în care voluntariatul să fie la rang de onoare”. “Primarul nu trebuie să fie deasupra cetăţenilor, trebuie să fie egalul lor, să fie respectuos, servitorul comunităţii, nu Vodă, nu Dumnezeul comunităţii. Asta ne propunem, să integrăm conducerea primăriei în comunitate, iar comunitatea să o ducem la nivelul capacităţii de decizie a Cetăţii în care trăim”.

(Magda AXON)

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI