Cultele religioase cu tradiţie şi mare tradiţie din România nu-şi lăfăiesc credincioşii în bisericile lor, rar existând biserici parohiale care să-i încapă pe cei pe care, conform matematicii, ar trebui să-i găzduiască deodată la o slujbă.
Într-o biserică ortodoxă ar trebui să încapă aproape 1000 (994) de credincioşi, câţi îi revin (teoretic) unei unităţi de cult prin împărţirea numărului total de credincioşi la numărul total de locaşuri de cult. Într-adevăr, după Revoluţie cultul creştin-ortodox şi-a îmbogăţit patrimoniul cu 3191 de biserici, altele 1078 fiind în construcţie, astfel că, la sfârşitul anului 2015, numărul total al locaşurilor de cult deţinute de Biserica Ortodoxă Română (BOR) era de 16403. Iar beneficiari „declaraţi” (la recensământul din 2011) ar fi peste 16,3 milioane de credincioşi (86,45 la sută din totalul celor astfel declaraţi).
Celelalte culte creştine au în general cam aceeaşi situaţie. Biserica Romano-Catolică are 1632 de unităţi de cult, din care 351 construite după 1989, 40 aflându-se în construcţie. Cei aproape 871 de mii de credincioşi „încap” cam câte 530 într-o biserică a cultului. Biserica rusă pe stil vechi avea 46 de biserici, a mai construit 21, numărul mediu de credincioşi revenit pe o unitate de cult apropiindu-se de 490. Biserica reformată a adăugat după Revoluţie celor 998 de biserici alte 354 (40 – în construcţie), dar şi în acest caz „înghesuiala” la o slujbă numărând 444 de suflete.
Un caz special îl reprezintă greco-catolicii, care au plecat în 1989 de la zero, cultul nefiind recunoscut de regimul comunist. Recuperate de la cultul ortodox şi nou construite după 1989 numărul bisericilor greco-ortodoxe este de 413 (79 în construcţie), numărul mediu al credincioşilor pe o unitate de cult fiind de 365.
„Amănuntul” care nu prea este scos în evidenţă în raport cu scandalul iscat în jurul bisericilor ortodoxe nou construite, este creşterea explozivă a numărului de locaşuri de cult neoprotestante. Situaţia centralizată a locaşurilor de cult la data de 31 decembrie 2015, realizată pe baza raportărilor fiecărui cult religios recunoscut de către Secretariatul de Stat pentru Culte, consfinţeşte un adevăr parcă nu prea dorit să fie cunoscut de către neoprotestanţi, de unde par să vină în principal criticile adresate BOR: fără ca numărul credincioşilor să impună o asemenea dezvoltare, numărul caselor de rugăciune s-a înmulţit considerabil. Baptiştii aveau înainte 735 de locaşuri de rugăciune, cărora le-au adăugat 836 (46 în construcţie), fiecare putând găzdui în medie 72 de credincioşi. Tot 72 găzduieşte şi o biserică evanghelică (214 unităţi de cult, din care 22 nou construite). Creştinii după Evanghelie au 459 de unităţi de cult (289 construite după 1989), media pe unitate de cult fiind de 93 de credincioşi. Adventiştii de Ziua a Şaptea şi-au triplat după Revoluţie numărul de case în care se roagă (1269 faţă de 424), cu o medie de 64 de credincioşi.
Cea mai consistentă dezvoltare a „bazei materiale” o au însă penticostalii, care au adăugat celor 793 de unităţi de cult moştenite de dinainte de 1989 alte peste 2000 (noi şi în construcţie), media credincioşilor pe un locaş de rugăciune fiind de 122 persoane.
Aşadar, cei cu ceva peste 600.000 de neoprotestanţi din România se închină în aproape 5700 de unităţi de cult proprii, cele mai multe construite după 1989.
Invocăm aceste date nu pentru a umbri în vreun fel activitatea religioasă neoprotestantă, ci pentru a veşteji aroganţa fundamentaliştilor cărora le stă la inimă ridicarea aşa-numit explozivă a bisericilor ortodoxe. Duşmanilor declaraţi ai BOR dinainte de 1989, comuniştii, li se adaugă astăzi cei care, după ce ne-au luat cam totul, ne-ar lua şi Biserica, prea românească şi prea înfiptă în sentimentele noastre ca să nu-i înfurie. Ne vor include probabil în turma globală, dar noi îl vrem păstor pe Dumnezeu. Chiar nu-şi dau seama?!
Comentarii