Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor” – un nou trofeu

A 40-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor şi Meşteşuguri Tradiţionale, desfăşurat la Târgu Jiu, în perioada 13-15 mai 2016, a ajuns la final. Anul acesta, trofeul festivalului şi numeroase premii I, la secţiunile „Folclor” şi „Meşteşuguri tradiţionale”, au ajuns la Vatra Dornei.

Festivalul s-a desfăşurat pe două secţiuni, aproximativ 300 de copii demonstrându-şi talentul în arta meşteşugului sau măiestria în dansurile populare. Festivalul a debutat vineri, 13 mai, cu parada portului popular desfăşurată în centrul municipiului Târgu Jiu. Copiii dorneni au cântat şi au dansat în drumul lor spre Piaţa Prefecturii, fiind aplaudaţi de numeroşi localnici.

Concursul naţional de folclor şi meşteşuguri tradiţionale „Pe fir de baladă” este cel mai longeviv festival de folclor şi tradiţii din ţară care se adresează elevilor, la ediţia din anul acesta fiind prezenţi copii şi adolescenţi din judeţele Argeş, Bihor, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Neamţ, Olt, Timiş, Sălaj, Suceava şi Vâlcea. Proiectul este inclus în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Cele două comisii de jurizare au fost alcătuite din specialişti în domeniul folclorului şi artei populare, preşedintele comisiei de folclor fiind conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin, de la Universitatea din Craiova, redactor-şef şi realizator coordonator al emisiunilor folclorice la Radio Oltenia Craiova. Comisia secţiunii de meşteşuguri a fost prezidată de către cercetător prof. dr. Corina Mihăescu, de la Centrul Naţional al Patrimoniului Bucureşti. Participanţii la secţiunea de meşteşuguri au avut la dispoziţie căsuţele din centrul municipiului pentru a putea crea şi pentru a expune lucrările cu care au venit pentru a fi admirate şi apreciate de iubitorii de tradiţie din Gorj.

Judeţul Suceava şi zona etnofolclorică Bucovina au fost reprezentate de Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor” şi copii de la cercurile de artă populară de la Clubul Copiilor Vatra Dornei. Spectacolul prezentat de elevii dorneni pe scena festivalului a cuprins două suite de jocuri populare din Ţara Dornelor şi Bucovina, piese interpretate de solişti instrumentişti şi vocali şi piese de orchestră, iar în cadrul concursului de meşteşuguri au fost realizate cusături şi ouă încondeiate. Prezenţa reprezentanţilor folclorului bucovinean la Târgu Jiu a fost remarcabilă, la deschiderea festivităţii de premiere, prof. Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor Târgu Jiu, subliniind faptul că „aproape toate premiile celei de-a 40-a ediţii a Festivalului «Pe fir de baladă» pleacă la Suceava”.

Ansamblul Plaiurile Dornelor a primit Trofeul Festivalului, locul I au obţinut soliştii instrumentişti Daniel Ţăran – fluier, Marius Ţăran – clarinet, Robert Florea – trompetă, iar solista Ana Maria Chiloti a primit menţiune.

„Prin premiile obţinute, Ansamblul „Plaiurile Dornelor” a reeditat succesul de la ediţia a 35-a din anul 2011, atunci când a obţinut aprecierea unanimă a juriului festivalului de la Târgu Jiu, câştigând trofeul acelei ediţii”, a precizat prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.

La concursul de meşteşuguri, toate cele patru eleve de la Clubul Copiilor Vatra Dornei au obţinut locul I: Cristina Ungureanu şi Ionela Lupescu la secţiunea cusături, Diana Bogoş şi Marilena Spânu la secţiunea încondeiat ouă.

Activitatea ansamblului folcloric este coordonată de prof. Dorin Pardău şi prof. Vasile Moroşan, cercurile de artă populară fiind coordonate de prof. Vasilica Ştefănel şi prof. Mirela Nedelea, la filiala Dorna Candreni.

Pe parcursul turneului de la Târgu Jiu, elevii dorneni au vizitat şi au apreciat obiective reprezentative pentru istoria cultura şi identitatea poporului român: Cetatea Deva, Mănăstirea Lainici şi Complexul Monumental „Constantin Brâncuşi”.

La sfârşitul acestei luni, în perioada 27-31 mai, formaţia de dansuri din cadrul Ansamblului „Plaiurile Dornelor” va participa la Kiev la Festivalul internaţional de dansuri şi tradiţii populare pentru copii şi tineri „The Sunny Chestnut”, eveniment care se va desfăşura în cadrul amplelor manifestări cultural-artistice prilejuite de Zilele oraşului Kiev – capitala Ucrainei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI