33 de permise au zburat de sărbători din buzunarele şoferilor

> În minivacanţa de Crăciun, poliţiştii suceveni au dat amenzi de aproape 90.000 lei

Zeci de conducători auto care s-au plimbat pe drumurile judeţului în perioada Crăciunului au rămas fără permise. Mai exact, 33 de şoferi, după cum se arată într-un comunicat remis redacţiei de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Asta după ce lucrătorii Serviciului Rutier Suceava şi formaţiunile de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţiştii de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv cei din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice, în vederea depistării şoferilor care se suie la volanul autovehiculelor după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă regimul legal de viteză. În cadrul acţiunii au fost constatate 19 infracţiuni rutiere şi au fost aplicate 333 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 90.000 de lei. Potrivit sursei citate, alţi 33 de conducători auto s-au transformat în pietoni după ce permisele acestora au rămas în posesia poliţiştilor, la fel cum s-a întâmplat şi cu opt certificate de înmatriculare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI