Brăduţi tăiaţi ilegal, descoperiţi în pieţe sau în timpul transportului

> Peste 100 de pomi de Crăciun au fost confiscaţi doar la finele săptămânii trecute > Tot mai multe astfel de cazuri sunt descoperite pe raza judeţului > Doi comercianţi ilegali de brăduţi şi-au abandonat marfa şi au fugit la vederea poliţiştilor

Tot mai mulţi brăduţi, obţinuţi ilegal, sunt descoperiţi în ultima perioadă de oamenii legii în timpul transportului acestora către zonele de comercializare sau chiar în pieţele sucevene. Doar la finele săptămânii, peste 100 de pomi de Crăciun au fost confiscaţi de poliţişti şi au fost împărţite amenzi de mii de lei celor prinşi în neregulă. Una dintre situaţii a fost înregistrată sâmbătă noapte, în jurul orei 22.30, când un echipaj din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama, în colaborare cu lucrători ai Ocolului Silvic Vama, a identificat în zona staţiei CFR din comună un tânăr de 21 de ani, din comuna Ilişeşti, care intenţiona să urce în trenul ce se deplasa pe relaţia Vatra Dornei – Bucureşti 23 de brazi, care nu aveau aplicată amprenta dispozitivului dreptunghiular de marcat. Pomii de Crăciun au fost confiscaţi şi predaţi în custodie Ocolului Silvic Vama, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.000 de lei. Câteva ore mai târziu, duminică, aproape de ora 3.30, aceeaşi echipă de control a observat pe calea ferată din apropierea staţiei CFR Vama alte trei persoane care transportau mai mulţi pomi de iarnă şi care, la vederea autospecialei de poliţie, au abandonat pomii şi au fugit, reuşind să se facă nevăzute. La faţa locului au fost găsiţi 43 de brăduţi care au fost ridicaţi şi predaţi în custodie Ocolului Silvic Vama, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor. Tot duminică, dar în jurul orei 8, angajaţi din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliţia Municipiului Suceava, acţionând pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de material lemnos şi a pomilor de Crăciun, „au identificat în pieţele din centrul oraşului şi din cartierul George Enescu doi bărbaţi care ofereau spre vânzare 44 de brăduţi fără a deţine documente de provenienţă” potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava. Amenzi de câteva mii de lei, potrivit legislaţiei în vigoare, au fost aplicate şi celor doi „comercianţi”, iar brăduţii au fost confiscaţi şi predaţi în custodia lucrătorilor OS Pătrăuţi.

„Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea legislaţiei în domeniul silvic şi solicită cetăţenilor să dea dovadă de responsabilitate şi spirit civic şi să sesizeze de îndată poliţia atunci când iau la cunoştinţă despre acte ilicite în ceea ce priveşte exploatarea, transportul, depozitarea sau comercializarea de material lemnos de orice natură, în special a brazilor de Crăciun” ne-a mai comunicat sursa citată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI