Peste 60.000 de materiale pirotehnice confiscate de poliţişti

> În perioada decembrie-ianuarie, oamenii legii stau cu ochii pe cei care comercializează şi folosesc astfel de produse

În perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, poliţiştii suceveni desfăşoară mai multe acţiuni specifice pe linia respectării legislaţiei în privinţa utilizării şi deţinerii de materiale pirotehnice, precum şi cu privire la legalitatea desfăşurării actelor de comerţ cu astfel de produse, în contextul activităţilor economice specifice legate de perioada sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă a fost anunţat că oamenii legii vor sta cu ochii pe astfel de produse, unii „întreprinzători” particulari mai cred că le pot înşela vigilenţa în speranţa obţinerii unui venit frumuşel. Nu este chiar aşa, iar un exemplu în acest sens îl oferă un tânăr de 25 de ani din Câmpulung Moldovenesc. Pe parcursul zilei de joi, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Broşteni a identificat pe strada G.T. Kirileanu din localitate, în parcarea unui bloc, autoturismul tânărului, în care se aflau mai multe cutii cu petarde. În apropierea maşinii se afla şi proprietarul, care până la urmă a recunoscut că obiectele pirotehnice îi aparţin, dar că nu are niciun fel de document pentru deţinerea, transportul sau comercializarea unor astfel de produse. „În cauză, s-a procedat la ridicarea, în vederea confiscării, a 64.675 bucăţi de petarde din categoria a II-a şi de diferite modele, iar tânărului i s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural” ne-a informat Biroul de presă al IPJ Suceava. Totodată, oamenii legii reamintesc faptul că persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă şi de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI