Primul zbor de calibrare pe heliportul de pe Spitalul Judeţean Suceava, la mai bine de un an de la recepţionare

> Gheorghe Flutur: Important este să aducem în timp util cazuri de accidentaţi cu politraume

Primul zbor de calibrare a fost efectuat, miercuri după-amiază, pe heliportul de pe Spitalul Clinic Judeţean Suceava, de un elicopter SMURD, la un an şi două luni după ce a fost recepţionat (în octombrie 2022).

La eveniment au asistat preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur şi managerul SCJU Suceava dr. Alexandru Calancea.

Gheorghe Flutur a declarat că a fost un zbor de calibrare pentru heliport.

Şansa spitalului sucevean de a se conecta cu alte spitale din ţară

Şeful administraţiei judeţene a spus că în luna ianuarie urmează să fie primit avizul, iar elicopterul SMURD va opera în zona judeţului Suceava.

„Asta înseamnă că la SCJU Suceava vor putea veni cazuri grave; din păcate sunt destul de multe, dar vor putea fi tratate aici. Practic este şansa acestui spital de a se conecta cu alte spitale din ţară; dar cel mai important este să aducem în timp util cazuri de accidentaţi cu politraume” a spus Gheorghe Flutur.

El a menţionat că la SCJU Suceava a fost înfiinţat un serviciu care se ocupă de gestionarea acestui heliport.

Gheorghe Flutur a informat că, din cei 250-300 de pacienţi care ajung zilnic în UPU Suceava, 15-20 sunt cazuri grave, iar, potrivit lui, dacă pacienţii în stare gravă vor putea ajunge mai repede la spital, şansele lor sunt mai mari.

„Noi vom vedea – după ce vom da drumul la heliportul de la Câmpulung Moldovenesc şi va veni elicopterul – că, zilnic, din păcate, vor fi zboruri la spitalul din Suceava” a precizat Flutur.

El a mai anunţat că managerul SCJU Suceava pregăteşte dublarea secţiei ATI, înfiinţarea unei săli politraumă deasupra UPU Suceava.

„E un pas uriaş astăzi la Suceava, pentru ca acest spital să se adreseze şi mai eficient celor care au nevoie” a spus Gheorghe Flutur.

Suprafaţa heliportului este de 300 mp, iar zborurile vor fi efectuate şi ziua şi noaptea. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI