La SCJU Suceava, după ce s-a cumpărat un nou dispozitiv cu sprijinul CJ Suceava

Timpii de aşteptare la scintigrafii vor scădea

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur, împreună cu conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava şi a Laboratorului de medicină nucleară, au dat asigurări, ieri, că timpii de aşteptare pentru efectuarea de investigaţii la acest laborator vor scădea după achiziţionarea unui nou dispozitiv SPEC-CT.

Gheorghe Flutur a spus că a fost achiziţionat un aparat modern, un scintigraf, arătând că în urmă cu doi ani s-a înfiinţat acest laborator de medicină nucleară care a devenit extrem de frecventat.

„Peste 2000 de pacienţi au venit până acum să-şi facă analizele la aparatele de aici de la Suceava. Peste patru sute au făcut PET-CT, o examinare foarte complexă pentru depistarea cancerului. Sunt cinci oameni care lucrează şi au cerut dublarea personalului ca să lucreze în două schimburi şi vor să efectueze asemenea investigaţii pentru circa o mie de pacienţi anual la scintigraf şi circa 400 anual la PET-CT” a spus şeful administraţiei judeţene.

El a arătat că este o activitate complexă de depistare a cancerului şi, de asemenea, sunt acele metode moderne de tratament, radioterapie, chimioterapie sau această terapie cu izotopi.

„Este o investiţie a CJ Suceava pe un program transfrontalier. Aparatul costă circa 450.000 de euro” a spus Gheorghe Flutur.

El a menţionat că în ceea ce priveşte patologia oncologică se fac investiţii şi lucrările la noul spital de oncologie au ajuns la circa 50%, iar după deschiderea acestuia, pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să meargă la Iaşi, Tg. Mureş, Cluj-Napoca să aştepte luni de zile.

„Cei de la Cernăuţi sunt beneficiarii acestui proiect mare, dar pentru Suceava vine ca o mănuşă acest scintigraf” a explicat Flutur.

Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea a declarat la rândul său că „activitatea SCJU Suceava se bazează pe doi piloni: de investiţii şi activitatea medicală.”

„În ceea ce priveşte investiţiile, mulţumesc preşedintelui CJ Suceava şi întregului Consiliu Judeţean pentru că au înţeles de fiecare dată când spitalul a venit cu cereri de finanţare pentru a investi în acest spital. În anul 2021, în februarie, acest laborator a primit autorizaţia de funcţionare, iar în decembrie 2023 este o nouă investiţie” a spus dr. Calancea.

El a amintit că în acest laborator s-au investit iniţial patru milioane de euro, iar acum, în decembrie 2023 mai investim 450.000 de euro în acest laborator, pentru că a crescut foarte mult adresabilitatea.

„Avem adresabilitate crescândă din toate oraşele Moldovei şi din afara regiunii, din Galaţi, Brăila, Iaşi, Vaslui, Suceava, Bacău, Neamţ, Botoşani, iar din afara Moldovei din Bistriţa Năsăud, Cluj, Sibiu. De aceea este nevoie de această investiţie. Cei din CJ au înţeles, ne-au sprijinit, iar astăzi este o zi de mare bucurie. Din cauza creşterii adresabilităţii, timpii de aşteptare la scintigrafie au crescut la o lună de zile. Noi vom scurta aceşti timpi de aşteptare la SCJU Suceava pentru că în alte centre aceşti timpi sunt de luni de zile” a spus managerul spitalului.

Dr. Calancea a mulţumit dr. Guţu care a pus bazele Laboratorului de Medicină Nucleară la Suceava.

„Vrem să mărim schema de personal, vrem să aducem doctori noi în această zonă, pentru că este o verigă extrem de importantă pentru zona medicală a Spitalului judeţean” a mai spus Calancea.

Directorul medical al SCJU Suceava, dr. Dimitrie Siriopol, a menţionat că în ceea ce priveşte activitatea Laboratorului de Medicină Nucleară este o zonă de nişă, o zonă de performanţă medicală ce se face la Suceava.

„Vom căuta să o îmbunătăţim. Suntem în căutare şi avem discuţii cu alţi medici pentru a veni şi a reuşi să mărim timpul de lucru şi perioada de investigaţii” a spus dr. Siriopol.

Şeful Laboratorului de medicină nucleară, dr. Mihai Guţu, a declarat că la Suceava se face medicină nucleară de top la modul că avem dispozitive performante.

„Noul dispozitiv achiziţionat sperăm că ne va permite realizarea unui flux mai mare de pacienţi. Cerere este. Din păcate, patologia oncologică este cea care cu ponderea cea mai mare în investigaţii, dar cu aceste dispozitive se pot investiga şi alte patologii” a explicat dr. Guţu.

El a menţionat că se va extinde direcţia de examinări şi că vor fi aduşi noi radioizotopi.

„Suntem în autorizarea laboratorului pentru utilizarea unor izotopi în premieră naţională. Activitatea va fi în creştere exponenţială şi va fi nevoie de personal care să susţină această activitate” a mai transmis dr. Guţu. (N.B.)

Un comentariu

  1. O ce veste minunata!
    Se investeste mult in diagnostic. Asta nu este rau daca ar fi investit proportional in terapie si tratament. Dar din pacate de acolo nu se fac bani. Nu?
    Asa ca in Romania poti muri linistit dupa ce ai fost diagnosticat cu scintigraful modern de jumate de milion de euro.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI