De Ziua Naţională

Gheorghe Flutur, în costum naţional, a salutat drapelul de luptă şi a primit onorul militar al gărzii de onoare

Numeroase persoane au asistat, vineri, de Ziua Naţională, la ceremonialul militar şi religios organizat în zona centrală a municipiului Suceava.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, îmbrăcat în costum naţional, însoţit de prefectul Alexandru Moldovan şi primarul Ion Lungu au inspectat formaţiunile militare prezente, au salutat drapelul de luptă şi au primit onorul militar al gărzii de onoare.

Ulterior, stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic, a oficiat cu un sobor de preoţi o slujbă religioasă.

Stareţul Mănăstirii Putna a spus în cuvântul său că manifestările legale de Ziua Naţională organizate în numeroase localităţi din ţară, dar şi în Basarabia sau în Nordul Bucovinei sunt pentru toţi românii.

„Ne întâlnim pentru că înaintea noastră au fost alţii care ne-au dăruit o ţară, o istorie, o cultură, o spiritualitate. Însă firea darului este să fie dăruit în continuare. De aceea, ne întâlnim şi pentru cei ce vor veni de după noi” a spus Melchisedec Velnic.

Totodată, stareţul Mănăstirii Putna a subliniat că Patria, Biserica şi Limba sunt cele trei datorii care trebuiesc păstrate şi ocrotite şi a cerut celor prezenţi să aibă grijă de tineri şi de copii.

„Ce este o ţară fără urmaşi? Este ca un copac fără ramuri. De aceea, în această zi adresăm acest mesaj: să avem grijă de copii, de tineri, de familii” a mai spus Melchisedec Velnic.

Ulterior, au rostit alocuţiuni prefectul Alexandru Moldovan, preşedintele Gheorghe Flutur şi primarul Ion Lungu, care au transmis urări de „La mulţi ani!” tuturor românilor.

Manifestările au continuat cu depuneri de coroane de flori şi cu defilarea detaşamentului de onoare şi a tehnicii militare.

Parada militară a fost deschisă de comandantul gărzii de onoare, lt. col. Ovidiu Fodor, din cadrul Centrului Militar Judeţean Suceava, iar prin faţa sucevenilor şi oficialităţilor au defilat mai multe plutoane de militari din Botoşani, Bistriţa, elevi ai Colegiului Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc ai Jandarmeriei Suceava, dar şi ai ISU Suceava, urmată de defilarea tehnicii militare.

De menţionat este că la manifestări au fost prezenţi şi şase şerifi americani din Broward County, Florida, care se află în judeţul Suceava pentru a participa alături de poliţiştii de frontieră români la o sesiune de antrenament tactic profesional poliţienesc.

În final, preşedintele Gheorghe Flutur a traversat strada şi a salutat direct sucevenii veniţi să asiste la această manifestare. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI