Dacă am spăla şi noi picioarele Mântuitorului măcar cu gândurile noastre, cu curăţia noastră, cu spovedania noastră, cu întoarcerea noastră, cu schimbarea noastră, ca să auzim şi noi „ţi se iartă păcatele”. Ce dar poate fi mai mare? Este urmarea pocăinţei, spre care ne îndeamnă Duminica Sfintei Maria Egipteanca.
Prin Sfânta Maria Egipteanca ni se arată totodată importanţa spovedaniei. Cine nu este păcătos? Suntem plini de păcate, de greşeli, unele mai vădite, altele mai puţin vădite, încât poate nu ni le cunoaştem nici noi; uneori mai ascunse, alteori mai puţin ascunse. Dar, noi trecem cu uşurinţă peste ele. Totuşi, prin păcate omul este legat şi rob al satanei, şi poate să se elibereze de ele numai prin pocăinţă şi spovedanie.
Prima posibilitate de cercetare a sufletului este, pentru fiecare, conştiinţa lui. Iisus spune „dacă ochiul tău este curat, tot sufletul tău este luminat”. Dacă conştiinţa ta este curată, în ea se reflectă întreaga viaţă şi tu ştii răul făcut şi te poţi îndrepta. Conştiinţa este primul judecător al omului, totuşi, nefiind totdeauna curată ai nevoie de un ajutor din afara ta. Mărturisirea unul altuia, cum spune Sfântul Apostol Iacov este a doua posibilitate. În loc să judec pe altul, să mă judec pe mine însumi. Dacă am spus frământarea mea, păcatul meu, mă simt mai liber, pot primi şi un ajutor. Dar, atât cercetarea conştiinţei cât şi mărturisirea reciprocă, deşi au un rol pozitiv, nu pot izgoni pe satana din om şi din lume. Numai Dumnezeu poate izgoni pe satana din om, în urma pocăinţei şi a spovedaniei acestuia, în care rolul Preotului duhovnic este indispensabil.
(Preotul Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 170-171)
Comentarii