Simpozion la USV, în contextul Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Zilei Bibliotecarului din România

„Contribuţia bibliotecii la afirmarea diversităţii culturale în spaţiul românesc”, ediţia a VIII-a

În perioada 19-20 aprilie, Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează cea de-a VIII-a ediţie a simpozionului naţional cu participare internaţională „Contribuţia bibliotecii la afirmarea diversităţii culturale în spaţiul românesc”. Deschiderea evenimentului va avea loc în sala Auditorium „Joseph Schmidt”, corp F, începând cu ora 9:00.

Simpozionul, dedicat Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor şi Zilei Bibliotecarului din România (23 aprilie), este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor, Asociaţia Bibliotecarilor din România (ABR), Asociaţia Italienilor din România (RO.AS.IT.), Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava (ISJ), Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava şi Alianţa Franceză din Suceava.

Aflăm că programul manifestării include o secţiune plenară şi trei secţiuni în cadrul cărora se vor dezbate teme precum: „Biblioteca între tradiţii şi digitalizare”, „Educarea formală, non-formală şi informală a utilizatorilor bibliotecii, Interculturalitate şi diversitate”, „Prevederile legislative în vigoare ce reglementează activitatea bibliotecilor”. De asemenea, vor fi lansate revista Bibliotecii USV, nr. 3/2023, şi volumul „Claudiu Isopescu – corifeu al culturii române în Italia”, semnat de lector univ. dr. Nicoleta Silvia Ioana şi apărut la Editura Pro Universitaria (mai 2023).

Cei peste 150 de participanţi, fizic sau online, din instituţii reprezentative ale ţării (Alba, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Craiova, Dâmboviţa, Deva, Dolj, Galaţi, Harghita, Hu-nedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Oradea, Roman, Suceava, Târgu Jiu, Timişoara, Târgovişte şi Bucureşti), dar şi din străinătate (Italia, Republica Moldova, Ucraina), vor putea urmări sceneta „Biblioteca şcolară – rol şi roluri”, realizată de elevi ai Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, coordonaţi de prof. dr. Tatiana Matei, şi vor participa la un atelier de încondeiat ouă, organizat de elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, sub îndrumarea meşterului popular Celica Iuliana Nistor şi a bibliotecar drd. Lăcrămioara Andrei, în holul sălii Auditorium „Joseph Schmidt”. Programul include şi workshop-ul „Accesul la informaţiile electronice”, coordonat de bibliotecarele Anişoara Budui şi Adriana Florentina Malanciuc, şi atelierul de cusut „Trăistuţe călătoare”, sub îndrumarea prof. Tamara Bujorean şi bibl. Mariana Barbu.

O excursie documentară, care include Centrul de Documentare şi Informare al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Muzeului de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni şi Mănăstirea Cămârzani, completează bogatul program al acestei ediţii a Simpozionului bibliotecarilor de la Suceava. (D.L.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI