Ca fost dascăl, îmi vine greu să accept acuzaţiile răutăcioase, lipsite de discernământ împotriva şcolii româneşti venite de la te miri cine, nu arareori cu greşeli elementare de gramatică. Fireşte că m-am aşteptat la această turnură din momentul când Ligia Deca a fost numită în fruntea Ministerului Educaţiei în locul demisionarului Sorin Câmpeanu (3 oct. 2022): fără a fi membră a PSD, venind din partea staff-ului preşedintelui Iohannis, susţinător al proiectului România educată, Ligia Deca, cu un background supercalificat pentru respectiva funcţie, a intrat în malaxorul mediilor susţinătoare ale social-democraţilor pentru care nimic nu e bun dacă nu vine de la ei şi ai lor. Greu de admis a fost, însă, mizeria omenească: nu poţi critica şi beşteli efortul copiilor, al şcolii, al dascălilor cu o satisfacţie prost disimulată de zâmbetul ironic de pe buze. Că aşa se face politică în România, capra vecinului fiind mereu gestantă.
Din păcate, bătălia politicianistă împinsă până în pânzele albe în preajma alegerilor nu a permis niciodată şi nici nu va permite o corectă, o justă evaluare a eforturilor şcolii româneşti şi a dascălilor. Este exact situaţia de după recentele teste internaţionale PISA când media valorică a şcolii noastre este aproximativ aceeaşi din 2018, aşadar cu un an înainte de declanşarea pandemiei. Şi da, nu ne clintim de pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, şi da, liderul nu mai e de mult Finlanda, ci Singapore, la distanţă astronomică de următorii. Probabil acesta a fost mobilul principal al vizitei preşedintelui Iohannis în republica asiatică.
Ca dascăl, mi-aş fi dorit o analiză corectă de tip SWOT cu părţile bune şi părţile slabe ale învăţământului, una care să-i ajute pe părinţi şi pe educatori, să-i determine să-şi upgradeze stilul şi metodele de lucru, iar pentru specialiştii din inspectoratele şcolare şi din multele servicii ale ministerului să-şi pună la punct bagajul de teorii, principii şi elemente noi, să meargă alături de educatori, învăţători şi profesori şi să muncească cot la cot cu ei până când apar elemente încurajatoare. Fiindcă baza şcolii nu este la inspectorate, nici la minister, bucşite de hârţoage, nu acolo se produc rezultatele, ci la catedră – de acolo trebuie să înceapă schimbarea în bine. Iar acolo se află omul, cu gândurile şi necazurile lui. Numai şi numai de el depinde ce se petrece în mintea elevilor. Numai de el depind rezultatele PISA.
Multe necazuri ţin de partea socială şi administrativă: abandonul şcolar este buba bubelor, neînţelegerea rolului şcolii şi sărăcia fiindu-i principalele cauze. Sunt mult rămase în urmă (şi nici şanse de rezolvare nu se văd) investiţiile, modernizarea spaţiilor educaţionale. Stăm la fel de prost şi la integrarea celor 4 trepte: preşcolar, gimnazial, liceal şi universitar, iar calitatea absolvenţilor învăţământului superior didactic nu vine încă în sprijinul creşterii procentelor PISA. Si apoi avem cel mai mic număr de studenţi la mia de locuitori la nivel european. Priviţi numărul mic al cumpărătorilor de carte nouă şi al celor ce calcă pragul bibliotecilor publice.
A se mai observa că în cei aproape doi ani de învăţământ la distanţă rolul părinţilor, al tuturor mediilor, al televiziunilor, al Internetului crescuse fenomenal, iar elevilor care au dorit să înveţe nu le-a lipsit mai nimic în afară de colegi şi viaţa clasei. Ba chiar cei realmente interesaţi de studii au obţinut rezultate mai bune. În schimb, au avut de suferit prichindeii de la „grădi“ şi „studenţii“ de la clasele pregătitoare, copiii săraci, fără tablete şi telefoane mobile, cu părinţii plecaţi la muncă departe de casă.
O concluzie de bun simţ: foarte mulţi elevi, studenţi sunt peste media valorică a celorlalte şcoli europene, fac faţă cu brio celor mai grele provocări şi olimpiade, la fel cum cei mai mulţi sunt sub medie. Aşadar educatorii ştiu cum se ajunge la vârf, depun eforturi şi elevi, şi profesori şi fac saltul calitativ, numai că nu toţi ceilalţi sunt pe fază, nu toţi sunt dispuşi la eforturi. Necaz vechi de când lumea care produce busculade la clasele celor harnici.
Pe deasupra, la noi s-a încetăţenit ideea că în şcolile de la ţară, din cartierele mărginaşe, cele ce vin an de an cu medii finale mult sub 5, oricât le-ai stimula, nu se întâmplă nimic. Dar lucrurile nu stau deloc aşa: sunt şcoli numeroase la ţară care au depăşit demult media multora din centrul oraşelor. Priviţi notele testelor naţionale de absolvire.
Aşadar ce nu funcţionează? Ei, bine, nu funcţionează schimbul de informaţii şi experienţă între şcolile bune şi şcolile slabe, între profesorii cu rezultate şi cei ce le duc dorul, fiindcă nimeni de la catedră nu poate fi suspectat de rele intenţii. Nu funcţionează interesul pentru studii, pentru formarea de deprinderi şi priceperi, nu funcţionează înţelegerea corectă şi voinţa deplină în vederea formării unei personalităţi armonioase, competente şi până atunci mai avem mult de lucru. Sau poate nu.
Comentarii